161 de ani de la nașterea mareșalului Constantin Prezan.

Se împlinesc în acest an, pe 21 ianuarie, 161 de ani de la nașterea mareșalului Constantin Prezan, cel mai modest erou al României, contemporan sau participant activ la patru războaie: 1877-1878, 1913, la Primul Război Mondial și la Al Doilea Război Mondial. Personalitatea sa a fost una cu totul remarcabilă, iar modestia sa pe măsură.

Asociația de Reconstituiri Istorice „Ferdinand I” aduce omagiul cuvenit mareșalului Constantin Prezan, personalitate militară care s-a distins în mod deosebit, contemporanii săi văzându-l ca un ofițer de rară eleganță morală, un aristocrat al gestului stăpânit, al liniștii cu care întâmpina adversitățile, al modestiei cu care își exercita autoritatea de stat. În reconstituirile istorice și secvențele de istorie vie, asociația noastră evocă personalitatea mareșalului Prezan și prezintă modelul uniformei militare purtată de acesta în timpul Primului Război Mondial.

Constantin Prezan a fost ofițer de carieră, provenit din arma geniu. Și-a făcut studiile de specialitate la școli militare de prestigiu din România și Franța, parcurgând ierarhic toată ierarhia militară, de la sublocotenent la până la general de corp de armată, cel mai înalt grad militar din Armata Regală Română. În anul 1930 i s-a acordat demnitatea onorifică de „Mareșal al României”, ca recunoaștere a meritelor sale pe timpul cât a comandat Armata de Nord și Marele Cartier General.

În afară de participarea la Primul Război Mondial, a mai luat parte la al Doilea Război Balcanic și la operațiile militare pentru apărarea Marii Uniri, din perioada 1918-1920. În anul 1920, la sfârșitul războiului, a fost trecut în rezervă, petrecându-și restul vieții la conacul său de la Schinetea.

Constantin Prezan a evitat să se implice activ în viața politică, deși a avut o serie de demnități politice, mai mult onorifice, cum ar fi aceea de senator de drept deținută în perioada interbelică, în baza înaltei sale poziții din armată, precum și de participant/membru al Consiliilor de Coroană.

A primit numeroase distincții și medalii, fiind ales membru de onoare al Academiei Române și membru de onoare al Academiei de Științe din România, începând cu 21 decembrie 1935.

Constantin Prezan s-a născut la 27 ianuarie 1861, în localitatea Butimanu, plasa Snagov, din județul Ilfov (azi, Dâmbovița), fiind al patrulea dintre cei 11 copii ai ofițerului deconcentrat Constantin Prezan și ai Alexandrinei, fostă Scodrea, din familia de origine a lui Vasile Scodrea, primul viceamiral activ al armatei române.

Își începe cariera militară la Școala de Ofițeri de infanterie și Cavalerie din București la 1 iulie 1878, fiind avansat la gradul de sublocotenent, după absolvire, la 1 iulie 1880. Își va schimba arma, la 16 noiembrie 1880, fiind mutat la Regimentul 2 Geniu, unde a fost remarcat ca un bun instructor și specialist în lucrări de fortificații. Absolvind Școala Specială de Artilerie și Geniu în 1833, va fi trimis pentru specializare la Școala de Aplicație de Artilerie și Geniu de la Fontainebleau, în Franța.

Întors în țară, în 1866, a fost numit profesor ajutor de fortificații la Școala Specială de Artilerie și Geniu, în București. A fost avansat la gradul de maior, la 10 mai 1892, în urma unui stagiu la Regimentele 1 și 2 Geniu și ca șef sector al Cetății București.

În timpul celui de-al doilea război balcanic, în 1913, îl găsim în postura de general a diviziei 7 infanterie.

La intrarea țării în Primul Război Mondial, Constantin Prezan este numit comandant al Armatei de Nord, ce a asigurat mobilizarea și concentrarea celorlalte trei mari unități subordonate. I se acordă , în data de 5 decembrie 1916, funcția de șef de stat major, până în aprilie 1918. Sub comanda sa, ca specialist în arma geniului, a coordonat planul campaniei din 1917, pe durata căreia s-au obținut victorii răsunătoare în luptele de la Mărăști, Mărășești și Oituz.

A fost trecut în rezervă la 1 aprilie 1918, apropiindu-se de vârsta de 60 de ani. Însă la 28 octombrie 1918, la a doua mobilizare a armatei, este rechemat în cadrele active, în aceeași funcție de șef de stat major al armatei, organizând și conducând trupele române, în vederea expulzării trupelor inamice cotropitoare de pe întreg teritoriul național. Mobilizarea generalului Constantin Prezan va dura până în 1 aprilie 1920, când este trecut, din nou, în rândul rezerviștilor.

Ca apreciere a generalului Constantin Prezan, Andrei Rădulescu, în postura de reprezentant al forului Academiei Române spunea: „Prin răspunderea grea ce au luat asupra lor, prin priceperea lor, prin munca depusă, prin patriotismul lor, au contribuit într-o largă măsură la înfăptuirea idealului nostru național”, cu ocazia numirii lui Constantin Prezan și a lui Alexandru Averescu, membrii de onoare ai Academiei Române, în 1923.

În anul 1930, generalului de corp de armată Constantin Prezan – despre care mareșalul francez Ferdinand Foch, comandantul Forțelor Aliate de pe frontul de Vest spunea că a fost unul dintre cei mai mari strategi ai Primului Război Mondial, ce căruia Antanta, ca și România îi datorează atât de mult – i s-a acordat cea mai înaltă demnitate militară, gradul de mareșal.

Deși i s-a propus să accepte postul de prim-ministru ori de ministru, a refuzat să intre în politică, după cum a refuzat să accepte și proprietatea vilei din București, pe care a cedat-o în folosul armatei.

După pensionare, s-a retras la conacul de pe moșia Schinetea, un sat din compunerea localității Dumetea, din județul Vaslui – cumpărat din dota soției sale, Olga Elena (înainte de căsătorie, Eliad) fostă domnișoară, respectiv, doamnă de onoare a a viitoarei regine Maria. În tot acest timp, a întreprins o serie de acțiuni filantropice.

Se stinge din viață, după o grea suferință, la 27 august 1943, la vârsta de 82 de ani, fiind înmormântat în localitatea Schinetea, județul Vaslui, pe domeniul conacului său.

Istoricul Nicolae Iorga l-a caracterizat astfel: „Constantin Prezan, se dovedise nesimțitor la curentele populare care avuseseră atâta influență asupra celuilalt mare general al războiului, Alexandru Averescu. Acțiunea sa de străbatere în Ardeal fusese eficace și se menținuse și după catastrofa din Muntenia. Ajuns conducător al defensivei din Moldova, arătase sânge rece, dreaptă măsură, atât optimism cât trebuia pentru a domina dezorientarea și demoralizarea și pentru a fi gata oricând de hotărârile reparatoare ale revanșei. Ieșise complet curat, numai cu moșioara sa din Roman (Schinetea)-Vaslui, dintr-o situație în care atâția au făcut avere. Avea o singură dorință: de a putea să organizeze, fără servituți de partid, armata pe care o condusese cu atâta demnitate.”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s