La nivelul Uniunii Europene, România nu a fost nicicând un bun exemplu, doar că este nevoie de noi acolo. În ultimii ani ne-am împrumutat în stânga şi dreapta, uitând că orice împrumut trebuie restituit şi cu dobândă. Acum 15 ani, la aderarea României în U.E. au existat numeroase raţiuni geopolitice. Ne-am trezit apoi flămânzi într-o Europă care ne-a ridiculizat ori de câte ori a avut ocazia, în timp ce noi am strâns conștiincioși la subraț proiectele de țară, închipuite de politicieni corupți, plagiatori și mincinoși.
Nimic nu s-a schimbat simțitor în acești ultimi 15 ani, în schimb clasa politică pare în regres față de acum 100 de ani. În 1922, prim-ministru al României era Ion I.C. Brătianu, cunoscut și sub numele de „Mâna de fier”, cu o carieră politică începută ca deputat de Gorj, de cinci ori președinte al Consiliului de Miniștri, de trei ori ministru de interne, de două ori ministrul al apărării naționale, de două ori ministru al afacerilor externe și membru de onoare al Academiei Române.
Astăzi, prim-ministru al României este Nicolae Ciucă sau „Mâna lui Iohanis”, cu o carieră politică începută în urmă cu doi ani, despre care s-a scris și vorbit atât de mult în ultimele luni, încât chiar nu mai este cazul să reluăm prezentarea domniei sale.
Problema era una simplă, dar privind lucrurile din perspectiva societății românești, mentalitatea nu s-a schimbat, iar nivelul de trai nu a crescut simţitor în ultimii ani. Din contră, s-a simţit un regres. Şi toate acestea doar pentru că nu am reuşit să ne aliniem unor standarde pe care fie nu le înțelegem, fie nu reușim să le adaptăm specificului românesc.
Adevărul este că, de 32 de ani, România se află la periferia Europei, la aproape toate capitolele și aici va rămâne pentru foarte mult timp. După toți acești ani ai democraţiei prost înţelese, consecinţele sunt vizibile din orice unghi am privi. S-au adaptat doar unii politicieni şi cei care au ştiut să facă afaceri cu statul. Restul încearcă din răsputeri să supravieţuiască. Suntem cu toţii piesele nefericite ale unui puzzle numit generic „România azi”. În ciuda previziunilor favorabile în care lideri de ocazie caută să ne convingă că direcția țării este una bună, imaginea de ansamblu nu oferă certitudini. Nu parcurgem doar o criză economică, socială, morală şi politică, ci şi una de încredere, de credibilitate, de autoritate şi nu în ultimul rând, de soluţii. Acestea din urmă sunt cele care lipsesc cu desăvârşire. România nu are astăzi nu proiect de țară. Suntem încă la ani buni distanță de progresele reale ale unei Europe în plină transformare și în care statele mari au nevoie de țări precum România.
Presa Liberă Online 