Andrei Popete Pătrașcu: Nu mai sunt bani? Adevărata reformă nu stă în austeritate, ci în regândirea modelului fiscal și economic al statului român!

Într-un context economic marcat de tăieri bugetare, austeritate și justificări în lanț legate de lipsa fondurilor, tot mai mulți români se întreabă dacă nu cumva direcția guvernamentală este greșită. În loc să cerem mai mult de la cetățeni prin taxe și impozite, de ce nu se insistă pe colectarea corectă și echitabilă a taxelor din partea marilor corporații și multinaționalelor? Unele dintre aceste entități, deși au cifre de afaceri impresionante, reușesc, prin inginerii fiscale sau portițe legale, să vireze sume minime în bugetul statului.

De câteva luni, românii aud obsesiv același refren din partea celor aflați la guvernare: „Nu sunt bani!”. Aceasta este doar o scuză pentru tăieri bugetare și justificarea unor decizii nepopulare. Însă realitatea este că România nu duce lipsă de resurse financiare, ci de voință politică pentru a le colecta corect și a le gestiona eficient.

Există țări europene care au înțeles că firmele care exploatează resurse naturale trebuie să contribuie consistent la bugetul public. De ce nu ar face-o și România? Redevențele percepute de stat sunt uneori ridicol de mici, sub 5% în unele cazuri. O redevență de 50%, corect calculată și aplicată ar fi o formă de echitate. Resursele României sunt ale cetățenilor, nu ale câtorva jucători privilegiați cu relații.

Companiile și agențiile de stat, în multe cazuri, funcționează și ele ca adevărate găuri negre bugetare. Fie prin management defectuos, fie prin sinecuri politice sau achiziții dubioase, milioane de lei se scurg anual fără urmărire reală. Un audit complet, profesionist și independent ar putea oferi o radiografie clară a risipelor și a cauzelor reale ale dezechilibrelor bugetare. Guvernanții trebuie să aleagă între a merge în continuare pe calea ușoară, adică a taxa mai mult cetățenii, sau a face reformele structurale care chiar pot schimba ceva. Transparență, responsabilitate, digitalizarea ANAF, renegocierea redevențelor și auditul companiilor de stat sunt soluții concrete, nu doar sloganuri de campanie.

În acest context, apare o întrebare logică: România mai are resurse financiare să ajute extern, în timp ce intern e pe avarie? Ajutorul oferit Ucrainei sau Republicii Moldova are sens într-un cadru geopolitic larg și solidar european, asta ca să mulțumim pe cei care au făcut spume la gură cu „Slava Ukraini!”, dar nu trebuie să devină o prioritate în detrimentul propriei populații. Sprijinul diplomatic poate exista în continuare dacă așa vrea actualul regim politic de la București, însă trebuie echilibrat cu responsabilitatea socială față de cetățenii români.

Deficitul bugetar nu este o fatalitate, ci rezultatul unor alegeri. Alegerea de a nu colecta eficient taxe. Alegerea de a nu controla cheltuielile din companiile de stat. Alegerea de a închide ochii la privilegii și contracte păguboase. Adevărata reformă nu stă în austeritate, în a tăia de la educație, sănătate și pensionari, ci în curajul de a regândi modelul fiscal și economic al statului român.

România are de ales între a continua pe drumul subfinanțării cronice și al scuzelor sau de a-și asuma un nou pact de responsabilitate: marile companii internaționale trebuie să plătească corect, resursele naționale să fie exploatate în folosul românilor, iar banii publici să fie cheltuiți cu cap. Restul sunt doar vorbe. Realitatea este că „nu sunt bani” este o falsă problemă. Sunt bani, dar nu unde trebuie și nu în mâinile statului. Acolo unde s-ar putea colecta corect, se închid ochii. Până atunci, românii vor continua să se întrebe: cum se face că într-o țară bogată în resurse, cu muncitori calificați și o economie în creștere, „nu sunt bani”? Poate pentru că nu lipsesc banii, ci voința politică de a-i colecta corect.