România a intrat într-o nouă eră demografică, una pe care autoritățile par să o accepte fără prea multe întrebări. Începând cu 2022, guvernul a emis anual câte 100.000 de permise de muncă pentru cetățeni non-UE, în special din Asia de Sud-Est. Oficial, pentru a acoperi lipsa acută de forță de muncă. Neoficial, pentru că statul preferă o soluție facilă în locul unei politici coerente care să stimuleze revenirea românilor plecați sau să încurajeze natalitatea și formarea profesională a cetățenilor români.
Surprinzător, în ciuda acestor cifre generoase, doar în jur de 101.599 de muncitori extracomunitari aveau un drept de ședere valid în România la finalul lui 2024, conform IGI. Diferența? Unii pleacă spre vestul Europei, alții se întorc acasă, iar alții nici nu mai ajung în țară. Și totuși, tot mai mulți români remarcă prezența vizibilă a muncitorilor străini în orașe, în construcții, în servicii, în transport. Disonanța între cifre și realitate ridică mari semne de întrebare. Cine controlează aceste fluxuri? Cât de eficient e sistemul de urmărire a migrației temporare?
În paralel, populația României scade constant. Predicțiile specialiștilor, odinioară considerate alarmiste, devin din ce în ce mai plauzibile: 14 milioane de locuitori în 2050, din care doar jumătate etnici români. O proiecție care ridică o problemă gravă: vom deveni o națiune în care românii vor fi o majoritate relativă, nu absolută. Iar asta nu din cauze naturale, ci din neglijență, lipsă de strategie și decizii luate în grabă pentru cârpirea unor găuri economice.
Guvernele succesive nu au fost capabile să creeze un climat favorabil întoarcerii diasporei. Politica fiscală e ostilă muncii, educația e în derivă, sănătatea publică subfinanțată. În loc să investim în forța de muncă autohtonă, să stimulăm natalitatea, să profesionalizăm tinerii, statul român a preferat să importe oameni, fără o dezbatere serioasă despre impactul cultural, social și economic al acestui proces.
România riscă să repete greșelile altor state europene, dar fără pârghiile și resursele acestora. Politica de deschidere necontrolată spre forță de muncă străină nu va aduce stabilitate, ci dezechilibru. Vom avea orașe transformate, cartiere etnice, tensiuni sociale și o identitate tot mai diluată. Nu e xenofobie să discutăm aceste lucruri, este mai degrabă responsabilitate.
Un stat sănătos își apără baza demografică, își valorifică diaspora, își educă tinerii și nu își transformă teritoriul într-o zonă de tranzit pentru mâna de lucru. România trebuie să iasă din această logică pasivă și să înțeleagă că viitorul nu se construiește pe importuri, ci pe coerență, echilibru și viziune. Altfel, în 2050 vom fi o țară străină locuitorilor săi.
Presa Liberă Online 