Broșteni, lecția despre dezechilibrul dintre nevoia reală și reacția instituțională

În România, unde birocrația și haosul decizional fac legea, o izoletă – simbolul fricii și al panicii instituționalizate din perioada pandemiei – a costat statul 17.000 de euro. În același timp, pentru casele distruse de inundațiile de la Broșteni, Guvernul alocă, cu o nonșalanță revoltătoare, suma de 6.000 de euro per gospodărie. Discrepanța e mai mult decât jignitoare, e dovada clară a unei administrații care nu înțelege ce înseamnă suferința reală și prioritățile reale.

Nu este vorba doar de cifre. Este vorba despre oameni, despre vieți afectate ireversibil, despre familii care au pierdut totul în câteva ore și care primesc acum, în cel mai bun caz, o sumă care nu acoperă nici măcar materialele de construcție pentru refacerea unei locuințe decente. În schimb, când vine vorba de achiziții făcute la umbra „urgenței naționale”, statul nu are rețineri. Milioane de euro s-au evaporat în contracte obscure, fără transparență, fără justificări clare.

La Broșteni, digul care trebuia să protejeze zona a cedat. A fost recepționat recent. Cine răspunde? Nimeni. Autoritățile centrale tac, cele locale se eschivează, iar presa mainstream pare mai preocupată de scandaluri fabricate decât de responsabilizarea celor implicați. În locul unei anchete serioase, avem doar promisiuni vagi și vizite de fațadă.

Contrastul dintre reacția statului în fața unui dezastru natural și graba de a arunca bani publici pe „echipamente speciale” în alte perioade spune totul despre cum funcționează prioritățile în România. Nu omul este în centrul deciziei, ci contractul, comisionul, oportunitatea politică. Cei de la Broșteni nu votează bugete și nu aprobă achiziții – deci nu contează.

În nicio țară care se respectă nu s-ar tolera un asemenea dezechilibru între nevoia reală și reacția instituțională. În România, însă, a devenit normă. Când o izoletă valorează de trei ori mai mult decât o viață reconstruită, atunci nu mai vorbim de stat eșuat, ci de stat cinic.

Broșteni este o lecție dură despre cum un sistem poate eșua fără să se prăbușească oficial. Este dovada că, într-un stat capturat de incompetență și lipsă de empatie, victimele nu sunt doar sinistrații, ci noi toți.