Se vorbește mult în aceste săptămâni despre reformă în educație, dar ceea ce vedem în realitate este o strategie de austeritate. Sub pretextul eficientizării sistemului, autoritățile comasează școli, reduc posturi, cresc norma didactică și taie burse. Niciuna dintre aceste măsuri nu ține de o viziune reformatoare, ci mai degrabă de un plan de supraviețuire bugetară cu orice preț, în detrimentul calității actului educațional. Reforma reală presupune investiție, nu restrângere.
Comasările de școli sunt, în fapt, semnul falimentului unui sistem care nu mai investește în educație, ci o reduce la cifre și tăieri. În loc să sprijine comunitățile locale și să păstreze școlile acolo unde sunt copiii, autoritățile aleg să închidă unități de învățământ, punând pe drumuri elevi mici și rupând legătura firească dintre școală și sat sau cartier. Comasarea nu înseamnă obligatoriu și eficiență.
Creșterea normei didactice de la 18 la 20 de ore pe săptămână nu înseamnă eficientizare, ci supraîncărcarea cadrelor didactice. Un profesor împovărat nu poate livra calitate. Timpul pentru pregătire, evaluare, formare profesională sau dialog real cu elevii dispare. Într-un sistem deja fragil, majorarea normei va duce la uzură și demotivare
Să numești tăiarea burselor „reformă” este o jignire adusă celor care cred în ideea de educație echitabilă și accesibilă. O țară care taie de la bursele copiilor își sapă singură viitorul. Reformă înseamnă infrastructură modernă, manuale de calitate, digitalizare reală, consiliere școlară, formare continuă pentru profesori, programe adaptate lumii de azi. Reforma înseamnă investiție în oameni și în viitor. Ce vedem acum este doar o serie de ajustări contabile, fără viziune și fără empatie.
Din păcate, în actualul context, educația nu este tratată ca o prioritate, ci ca o cheltuială. Iar un stat care consideră elevii și profesorii o povară bugetară nu reformează nimic, doar prelungește agonia unui sistem aflat în colaps tăcut. Reforma nu înseamnă tăieri, ci construcție. Ceea ce vedem azi e exact opusul.