Editorial | Normalizarea gafei – Sindromul Nicușor Dan

Într-o democrație funcțională, cuvintele liderilor publici contează. Declarațiile lor sunt repere, nu simple bâlbe pasagere. Iar când președintele României, Nicușor Dan, afirmă că se consultă cel mai des „cu un demnitar” — referindu-se la șefa sa de cabinet, care nu este demnitar — nu vorbim despre o simplă greșeală de exprimare. Vorbim despre o confuzie instituțională gravă, făcută cu seninătate, în văzul tuturor.

Și nu este un caz izolat. În cele 100 de zile de mandat, Nicușor Dan ne-a oferit un șir lung de declarații inexacte, stângace, evazive sau pur și simplu greșite. Însă, de fiecare dată, o parte din susținătorii săi aleg să treacă peste, să minimalizeze, ba chiar să transforme gafele în dovadă de „onestitate”, „naturalețe” sau „stil personal”.

Dar nu, nu este normal. Nu e normal ca un președinte să nu cunoască distincția între un demnitar și un funcționar de cabinet. Nu e normal ca fiecare scăpare gravă să fie „spălată” de un public fidel, care pare mai preocupat să apere imaginea unui om decât să ceară profesionalism de la instituția pe care acesta o reprezintă.

Normalizarea erorii nu este o formă de loialitate. Este, în fond, o formă de complicitate la mediocritate. A respecta un lider înseamnă, în primul rând, a-i cere să fie responsabil. Să nu confunde funcțiile, să nu se exprime cu ambiguități și să nu facă din necunoaștere un stil de leadership. România nu are nevoie de un președinte simpatic, ci de unul competent, care înțelege ce înseamnă comunicare publică și rigoare instituțională. Gafele sunt gafe. Iar aplauzele nu le transformă în virtuți.

Andrei POPETR PĂTRAȘCU