Sloganul „vin rușii” și spectacolul ipocriziei românești

În plină campanie electorală pentru alegerile parlamentare din Republica Moldova, pe scena publică din România s-au reactivat corurile speriate care repetă, ca un disc zgâriat, refren: „Vin rușii!”. Este deja un clișeu obosit, lipsit de substanță, dar redat cu o agresivitate oportunistă, menit să acopere lipsa de idei, de proiecte și de viziune. Cei care îl scandează nu sunt altceva decât guguștiucii vremurilor noastre, pasivi în fața realităților românești, dar vocali când trebuie deturnată atenția publică de la problemele reale.

Această panică dirijată este veche. Petre Țuțea, un om care a cunoscut ororile închisorii comuniste timp de 13 ani, spunea limpede încă din anii ’90: „Una din armele putorilor guvernamentale este: băgați de seamă că vin rușii”. Nu o spunea din admirație față de Moscova, ci ca o acuză la adresa unei clase politice care își clădea legitimitatea pe frică, pe manipulare și pe simularea pericolului extern.

Astăzi, nimic nu s-a schimbat. România, captivă unui partid-stat fără culoare ideologică reală, dar perfect adaptat cerințelor externe, își menține reflexul de colonie: nu acționează în interesul național, ci mimează îngrijorarea pentru stabilitatea din est doar ca să-și justifice obediența. Cei care strigă „vin rușii” în timp ce sprijină necondiționat interesele altora, nu ale românilor, nu sunt patrioți, sunt unelte.

Mai grav e că în tot acest zgomot, guguștiucii ignoranți nici nu mai știu cine a fost Petre Țuțea. Nu le pasă că omul acela, un intelectual de o luciditate remarcabilă, a spus la finalul vieții că și-a sacrificat viața pentru un popor de „idioți”. Pentru el, acești „idioți” nu erau oamenii simpli, ci tocmai cei care confundau propaganda cu gândirea, loialitatea cu slugărnicia și libertatea cu supunerea.

În loc să scandeze mesaje geopolitice pe care nu le înțeleg, românii ar trebui să întrebe: cine gestionează resursele țării? Cine răspunde pentru sărăcie, exodul populației, pentru starea Educației, a Sănătății? Pentru ce ne este frică de ruși, dar nu de sărăcie, de trădare sau de vânzarea pe bucăți a țării?

Editorialul acesta nu este despre Rusia. Este despre România și despre cum ne lăsăm conduși, de 30 de ani, de frică și de nimeni.