Într-un stat care se pretinde democratic și ghidat de principii ale sustenabilității, acordurile de mediu ar trebui să fie rezultatul unor evaluări științifice și echilibrate, nu obiecte de troc politic. Cazul recent al hidrocentralei de la Pașcani, care a primit acordul de mediu exact în contextul unei moțiuni de cenzură înaintate de AUR împotriva ministrei Mediului, Diana Buzoianu, ridică suspiciuni grave asupra modului în care se iau deciziile în România. Este imposibil să nu observăm coincidența toxică între susținerea politică oferită de PSD și semnătura ministrei pentru controversatul proiect hidroenergetic.
Este cu atât mai grav cu cât Diana Buzoianu fusese anterior acuzată de PSD că blochează nejustificat lucrările de la Pașcani. Iar acum, în fața pericolului de a fi demisă printr-o moțiune, a cedat presiunilor. În spatele acestui gest nu stă o reevaluare tehnică, ci o tranzacție politică pe față. Se conturează astfel imaginea unei clase politice în care protejarea mediului este negociabilă, iar interesele de partid prevalează asupra interesului public.
Este extrem de periculos ca acordurile de mediu să fie semnate nu în baza studiilor de impact și a avizelor specialiștilor, ci ca monedă de schimb pentru supraviețuirea politică a unui ministru. Practic, am asistat la o scenă de șantaj politic transmisă în direct: „ne dai semnătura, îți dăm votul”. PSD nu a mai avut nicio reținere în a condiționa sprijinul politic de un acord cu implicații de mediu majore, ignorând complet implicațiile ecologice, sociale și de legalitate.
Dacă șantajul politic devine normă, dacă politica de mediu este folosită ca armă în negocieri între partide, atunci România devine oficial o țară în care legile și principiile sunt opționale. Iar dacă o ministră acceptă să fie parte a unui astfel de joc, pierzându-și verticalitatea și obiectivitatea, atunci devine complice la deturnarea unui întreg domeniu de politică publică.
Ceea ce s-a întâmplat în cazul hidrocentralei de la Pașcani nu este doar o problemă punctuală. Este un simptom al unui sistem politic în care transparența lipsește, etica a fost abandonată, iar interesele de mediu sunt călcate în picioare pentru a satisface orgolii și calcule de partid. Și totul cu acordul tacit sau expres al celor care ar trebui să vegheze asupra patrimoniului natural al țării.
Până când astfel de decizii vor continua să fie luate în birourile partidelor și nu în laboratoarele experților, România va rămâne un stat captiv intereselor politice, nu un stat de drept. Iar natura va continua să fie prima victimă într-un joc în care câștigă doar cei care știu să apese pârghiile șantajului.
Andrei Popete Pătrașcu
Presa Liberă Online 