Editorial | România, o democrație doar în formă, nu și în conținut

România trăiește de decenii bune cu iluzia că are partide politice. În realitate, scena politică este dominată de o structură amorfă, supranumită „Partidul-stat”. Acest construct nu are doctrină, nu are principii și nu are loialitate față de cetățeni, ci doar față de interese de grup, deseori externe. Întreaga arhitectură politică e menținută prin rotația între marile formațiuni, care mimează alternanța democratică, dar aplică aceleași politici, aceleași complicități și aceleași rețele de influență.

„Partidul-stat” nu este condus din România, ci răspunde, în multe situații, unor agende dictate în afara granițelor. Deciziile strategice în domenii esențiale precum energie, securitate, agricultură sau justiție, sunt luate în urma unor directive externe sau ca rezultat al presiunilor fățișe ale unor actori geopolitici. Politicienii autohtoni au devenit simpli intermediari care implementează fără să pună întrebări, dintr-o docilitate de-a dreptul rușinoasă.

România, în ciuda poziției sale strategice și a resurselor uriașe, nu este astăzi decât o periferie politică în propria țară. Fără o reformă profundă, fără o deconectare de la „Partidul-stat” și fără asumarea unui proiect național real, vom continua să fim o colonie deghizată în stat democratic. Iar prețul îl plătesc generațiile care vin, fără să mai creadă în nimic.

România se află geografic între două democrații funcționale, Polonia și Ungaria, dar rămâne o democrație doar în formă, nu și în conținut. Nu are autonomie în decizie, nu are lideri politici autentici, iar instituțiile sale esențiale (Parlamentul, Guvernul, Președinția) par mai degrabă brațe executive ale unei voințe externe, decât expresia voinței populare.

Lipsa unei elite naționale capabile și asumate a dus la acest gol de suveranitate. În loc de lideri, avem gestionari de interese. În loc de democrație, avem simulacru. Cetățenii sunt chemați la vot doar pentru a legitima o structură care oricum nu le reprezintă aspirațiile și care funcționează doar pentru sine. În acest context, ideea de „partid politic” a devenit un simplu paravan.

Orice critică internă este etichetată drept „anti-europeană” sau „extremistă”, tocmai pentru a nu permite apariția unei opoziții reale față de acest sistem hibrid. Se mimează pluralismul, dar se reprimă orice formă de alternativă. Presa este cumpărată, instituțiile sunt obediente, iar societatea civilă este împinsă în apatie și tăcere.

Andrei Popete Pătrașcu