Andrei Popete Pătrașcu: În fața sicriului unui general, România a fost mică!

Când statul își judecă veteranii de război în funcție de cât de „acceptabili” sunt public, nu mai vorbim de respect, ci de nesocotire în mod rușinos a istoriei. În fața sicriului unui general, România a fost mică!

Moartea generalului-maior (rtr.) Radu Theodoru, veteran al celui de-al Doilea Război Mondial, a scos la iveală nu doar lașitatea instituțională, ci o rușinoasă decizie deliberată a statului român, prin Ministerul Apararii Nationale, Romania – http://www.mapn.ro: refuzul de a-i acorda onorurile militare cuvenite. Un stat care își disprețuiește Eroii și veteranii, din considerente ideologice sau oportunism politic, se decredibilizează în fața propriei istorii.

Radu Theodoru nu a fost doar un militar. A fost un om care a purtat uniforma militară în cele mai grele momente ale secolului XX, când România era în ruină și existența însăși a statului era în joc. Calitatea sa de veteran de război și cea de general-maior (rtr.) nu pot fi șterse de opiniile controversate din ultimele decenii ale vieții. Controversate doar pentru cei care confundă ideologia Institutului Elie Wiesel cu politica de stat. A refuza onorurile militare unui Om precum General maior rtr. Radu Theodoru înseamnă să amesteci ticălos istoria cu agenda prezentului, și să tratezi recunoștința ca pe o recompensă condiționată de conformism ideologic.

În timp ce alte state, inclusiv Rusia, acordă respect necondiționat veteranilor de război, indiferent de opiniile lor ulterioare, România preferă să se ascundă în spatele corectitudinii politice de moment. Este o trădare simbolică a propriei uniforme și un mesaj toxic transmis tuturor militarilor activi: veți fi onorați doar dacă sunteți convenabili. Când statul își judecă veteranii în funcție de cât de „acceptabili” sunt public, nu mai vorbim de respect, ci de nesocotire în mod rușinos a istoriei.

Acest comportament nu afectează memoria celui care s-a alăturat Eroilor și veteranilor din cer. El nu mai poate fi jignit sau umilit. Dar afectează memoria colectivă, credibilitatea instituțiilor și relația dintre stat și cei care îl servesc. Ce rost are jurământul, dacă la final ești tratat ca o problemă de imagine? Ce rost are devotamentul, dacă el nu este recunoscut decât selectiv? România pierde, încet și sigur, legătura cu propriile repere morale și istorice.

În fața sicriului unui general, România a fost mică. A fost nevrednică. A fost tăcută nu din respect, ci din teamă de propria reflecție. Dar memoria unui veteran de război nu poate fi ștearsă de lașitatea unor funcționari. Ea rămâne, dureroasă și vie, ca o lecție: cine nu-și cinstește Eroii și veteranii nu merită să fie apărat. România și-a judecat un general și s-a condamnat pe sine!