România a devenit sponsor tăcut, dar obedient, al unui război pe care nu l-a ales. De la începutul conflictului din Ucraina, țara noastră s‑a angajat oficial în sprijinirea vecinului din est prin pachete de ajutor militar, financiar și umanitar. Conform Consiliului Fiscal, sprijinul total acordat de București Ucrainei între februarie 2022 și iunie 2025 s-a ridicat la aproximativ 1,5 miliarde de euro, echivalentul a circa 0,6% din PIB‑ul României în 2021. Această sumă include atât componente financiare directe, cât și donații în echipament ori sprijin umanitar, dar nu există o secțiune detaliată în buget care să prezinte exact fiecare cheltuială, ceea ce face calculele oficiale dificil de urmărit pentru cetățeni.
În numele „solidarității europene” și al „parteneriatelor strategice”, guvernele post-2022 au direcționat peste 1,5 miliarde de euro către Ucraina, bani din bugetul public, adică din buzunarul contribuabilului român, care încă își rupe de la gură să plătească taxe, facturi și alimente scumpe. Nimeni nu a întrebat populația dacă vrea ca fondurile pentru spitale, școli sau drumuri să fie deviate spre frontul de Est. Totul s-a decis în cercuri politice, în camere închise, cu lozinci mari și fără consultare reală.
Între timp, Guvernul României a adoptat o Hotărâre de Guvern prin care se alătură efortului european de sprijinire a Ucrainei şi a anunţat că alocă încă 50 de milioane de euro. Acest sprijin este prezentat ca un „act de noblețe geopolitică”, dar în realitate se înscrie într-o linie de obediență față de directive externe.
România nu a avut o politică externă proprie în această criză, ci a executat fără crâcnire ceea ce venea „de sus”. Este legitim să întrebăm: pentru cine guvernează statul român? Pentru cetățenii lui sau pentru interesele altora? Când salariile medicilor și profesorilor sunt înghețate, când spitalele sunt în colaps și infrastructura e veche de peste 30 de ani, ni se spune că nu sunt bani. Dar pentru Ucraina s-au găsit. Fără întârziere.
Și mai grav este faptul că aceste sume colosale au fost cheltuite fără transparență. Cetățeanul de rând nu știe exact pe ce s-au dus acei bani. Nimeni nu publică liste clare cu ajutoarele materiale, contractele, destinațiile finale. Totul e ambalat în secretomanie „pentru siguranță națională”. Dar siguranța cui? A politicienilor care nu dau socoteală nimănui? Securitatea națională începe cu bunăstarea cetățeanului, nu cu sisteme de apărare și pachete de sprijin militar trimise peste graniță.
România nu poate fi tratată la nesfârșit ca o anexă a unui joc geopolitic în care pierde pe toate planurile. Dacă vrem să fim solidari, să o facem în mod transparent, echitabil și în interesul național. Nu mai putem accepta ca politica externă să fie dictată de alții, iar politica internă să fie abandonată. Cât timp Țoiu și Miruță se vor afla la conducerea a două ministere cheie pentru interesele strategice ale României, nu ne putem aștepta la ceva bun. Rămânem doar o monedă de schimb pe tabla marilor puteri. România trebuie să-și recapete vocea, și mai ales, dreptul de a spune „nu” atunci când interesele poporului sunt ignorate.
Presa Liberă Online 