România s-a trădat singură, refuzând să creadă în cei care o puteau salva

România post-decembristă a fost marcată de alegeri care nu au fost întotdeauna înțelepte. În 1990, l-am avut pe Rațiu, simbol al democrației occidentale, venit cu o eleganță rară, cu o viziune despre o Românie normală. Ne-a vorbit despre respect, toleranță și civilizație. Dar nu l-am vrut. A fost huiduit, ironizat și trimis acasă de o masă prea confuză și manipulabilă, care încă își căuta salvatorii în umbrele comunismului.

Corneliu Coposu, seniorul politicii românești, a fost un alt capitol ratat. Un om care a îndurat 17 ani de temniță grea fără să abdice de la principiile sale. Când a ieșit, avea în suflet aceeași credință în morală, adevăr și demnitate. A venit să ne ofere o alternativă, o politică întemeiată pe etică și verticalitate. Nici pe el nu l-am vrut. A fost umilit public, batjocorit de securiști rebrănduiți și marginalizat de un popor care nu mai recunoștea noblețea caracterului.

Apoi, Regele Mihai, ultimul nostru reper al monarhiei constituționale, ne-a arătat că se poate trăi cu decență, demnitate și tăcere nobilă. Revenirea lui a fost un moment care putea reseta cursul unei națiuni. Dar nu am știut să-l ascultăm, nici să-i mulțumim. A fost lăsat în exil prea mult, iar când în sfârșit a vorbit în Parlament, era deja prea târziu. Între timp, mediocrități gălăgioase de politicieni acaparaseră scena publică și cea politică. Valuri întregi de oportuniști care au consolidat un sistem corupt, lipsit de viziune și profund disprețuitor față de cetățean. Ne-am îndepărtat de elitele reale și am ales confortul promisiunilor mincinoase, al populismului și al manipulării de masă. Am trăit cu iluzia schimbării, dar mereu în același decor al imposturii și sinecurismului.

Astăzi ne plângem că România e la periferia Europei. Dar noi am construit această periferie cu mâna noastră, ignorând elitele morale și intelectuale, preferând zgomotul în locul valorii. Același scenariu l-am repetat și în 2024 și în 2025. Eșecul nostru nu e doar politic, ci profund cultural și moral. Nu ne-au lipsit modelele, ne-a lipsit voința de a le urma. România nu a fost trădată de liderii săi, România s-a trădat singură, refuzând să creadă în cei care o puteau salva.