De ce ziua de 26 septembrie nu este declarată zi de doliu național? România a pierdut ultimul pilot de vânătoare român, generalul-locotenent Ion Dobran, veteran al celui de-al Doilea Război Mondiale, cu 340 misiuni de război, 74 lupte aeriene și 11 victorii aeriene!
Dacă mâine nu avem funeralii naționale, atunci veți înțelege cât de puțin ne prețuim istoria și eroii.
Vineri, pe 24 septembrie 2021, România a pierdut pe unul dintre ultimii veteranii legendari, ultimul pilot de vânătoate supraviețuitor al celui de-al Doilea Război Mondial, Generalul-locotenent aviator Ion Dobran, unul dintre Așii aviației de vânătoare române! Gândurile noastre se îndreaptă către cei puțini pe care prea rar ne aducem aminte să-i prețuim cu adevărat. Dincolo de festivism, de parade și discursuri, îi pierdem în curând pe toți. Am credința că veteranii de război, trebuie să fie adevăratele modele ale unei societăți care astăzi nu își mai găsește reperele. Dar cine să-i asculte, cine să-i privească în ochi și să le mulțumească!?
Și știți ce nu pot eu să înțeleg? Cum i-ar putea prețui pe VETERANII și EROII noștri cei care nu cred că identitatea națională trebuie păstrată măcar ca titulatură la nivel de minister și s-au descotorosit de ea, imediat cum au avut acest prilej!?
Duminică, într-o ROMÂNIE EDUCATĂ, a BUNULUI SIMȚ și a RESPECTULUI PENTRU ISTORIE, domnule președinte al României, domnule prim-ministru, ar trebui să avem FUNERALII NAȚIONALE! Veteranul aviator, erou al celui de-al Doilea Război Mondial, Ion Dobran era ULTIMUL pilot de vânătoare român supravietuițor al celui de-al Doilea Război Mondial. A participat la 340 misiuni de război, 74 lupte aeriene, 11 victorii aeriene şi un avion distrus la sol. A fost doborât de trei ori, dar s-a ridicat de fiecare din nou să apere cerul României! Acest erou al celui de-al Doilea Război Mondial și-a făcut datoria pentru țară! Voi ați vândut până și dreptul nostru la memorie!
Asociația cultural-istorică „Dumitru și Maria Pleniceanu”, Asociația de Reconstituiri Istorice „Ferdinand I” și Asociația culturală „Tătărescu” cer public, din nou, instituțiilor statului să acorde ultimilor Veterani de Război, titlul onorific de „Tezaur Uman Viu”!
Domnule General, acum sunteți alături de camarazii dumneavoastră și toți ceilalți EROI AI NEAMULUI! Să ne iertați și să ne ocrotiți, așa cum ați făcut-o întotdeauna!
• Andrei POPETE PĂTRAȘCU
De ce ziua de 26 septembrie nu este declarată zi de doliu național? România a pierdut ultimul pilot de vânătoare, veteran al celui de-al Doilea Război Mondial

Pentru că România este condusă numai de alogeni, care nu au nici o legătură cu acest popor.
Eroii trebuie uitați, asta e ideea.
ApreciazăApreciază