ANRM | Regele Mihai I comemorat la Curtea de Argeș și București. Patru ani de la moartea suveranului

Despre regele Mihai I al României s-a scris mult în ultimii ani. Cu siguranță se va scrie în continuare, obiectiv, cu emoție sau ferm, dar se va scrie, pentru că înainte de toate, Regele Mihai I rămâne un reper în istoria românilor.

S-au împlinit pe 5 decembrie, patru ani de când Regele Mihai I a trecut în rândul celor drepți. A fost înmormântat în Necropola Regală de la Curtea de Argeș, alături de regii și reginele României.

Alianța Națională pentru Restaurarea Monarhiei – ANRM a organizat ceremonii de comemorare a Regelui Mihai I, la Necropola Regală de la Curtea de Argeș și Piațetă Regelui din București. Alături de monarhiști, în capitală s-au aflat și membrii Asociației de Reconstituiri Istorice „Ferdinand I”.

„Cei care l-au cunoscut din manualele de istorie nu și-au putut forma imaginea omului Mihai I. Dincolo de clișee, de abordări specifice unei științe, așa cum este istoria, căutând să cunoaștem omul, cu împlinirile și apoi cu suferințele sale, Mihai I a iubit țara în care s-a născut și pe care a purtat-o pentru tot restul vieții în suflet. În alte vremuri, alte împrejurări, acest rege ar fi fost cu siguranța pilda de dragoste a unui suveran pentru țara sa”, a transmis Marinela Strîmbulescu, din partea ANRM Gorj.

„Am asistat la un moment emoționant la Necropola Regală de la Curtea de Argeș, spune Marinela Strîmbulescu. Un grup de copii, însoțiți de învățătoarea lor, au îngenuncheat lângă mormântul Regelui Mihai I, într-un moment de reculegere, în timp ce am depus jerba și florile la mormântul Regelui, apoi au aplaudat. Ce lecție ne dau acești copii, rememorând cuvintele Regelui Mihai I: „Nu văd România de astăzi ca pe o moștenire de la părinții noștri, ci ca pe o țară pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noștri.” Astăzi, când scriem aceste rânduri, Regele Mihai I nu mai poate fi nici culpabilizat, nici socotit fără vină, ci privit doar ca un om al timpului său. Printre puținii care au purtat însă cu adevărat România în suflet. Onoarea, demnitatea, respectul, seriozitatea și puterea exemplului, mi-aș dori să le împrumute copiii noștri de la cel care credea cu deplină convingere că lumea de mâine nu poate exista fără morală, fără credință și fără memorie.”

Alianța Națională pentru Restaurarea Monarhiei – ANRM a comemorat personalitatea Regelui Mihai I depunând coroane și jerbe de flori la mormântul si bustul celui care a purtat România în suflet întreaga sa viață, transmițând mereu românilor mesajul de unitate, făcând apel la morală, credință și memorie: „Nu putem avea viitor, fără a respecta trecutul. Trebuie să fim uniți și să rămânem uniți și să aducem România înapoi acolo unde-i este locul. Nu așa cum a fost, pentru că acela este trecutul. Dar acel trecut trebuie să fie inspirație pentru viitor. Pentru ca lucrurile să meargă mai bine decât acum, ceea ce îi rog pe români din tot sufletul este să rămână uniți, pentru că există forte care încearcă să-i separe și astfel nu vom ajunge acolo unde trebuie să fim. Se cuvine să rezistăm prezentului și să ne pregătim viitorul. Nu văd România de astăzi ca pe o moștenire de la părinții noștri, ci ca pe o țară pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noștri.”, spunea Regele Mihai I al României.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s