Andrei Popete Pătrașcu: Monarhia, neacceptată din neștiință de istorie și neînțelegere a prezentului

În politica editorialelor, știrile şi informaţiile sunt utile, chiar esenţiale, dar ele constituie doar originile și premisele unei perspective originale, inedite, pe care, ca autor, trebuie să o exprimi într-un articol de comentariu. Un text care îşi propune să dezvolte idei, să livreze opinii, să afirme poziţii, trebuie să conţină și suficiente elemente de context şi analiză pentru a fi înţeles de cei care nu au citit articolul sau articolele de la care s-a pornit.

Același lucru se întâmplă și cu România de astăzi. Prea multe păreri, prea puține soluții. În ciuda previziunilor favorabile în care lideri de ocazie caută să ne convingă că direcția țării este una bună, imaginea de ansamblu nu oferă certitudini. Nu parcurgem doar o criză economică, socială, morală şi politică, ci şi una de încredere, de credibilitate, de autoritate şi nu în ultimul rând, de soluţii. Acestea din urmă sunt cele care de fapt lipsesc. Avem o clasă politică fără principii și moralitate, instituții fără credibilitate, cu angajați fără competențe și români atotștiutori, în timp ce România continuă să fie privită ca o țară insuficient adaptată la standardele Uniunii Europene, iar prezența noastră este utilă doar când interesele generale o cer.

Suntem încă la ani buni distanță de progresele reale ale unei Europe în plină transformare și în care statele mari au nevoie de țări precum România, țara în care se conturează eșecul republicii și al instituției care a dezbinat în ultimele decenii, în loc să unească. O instituție care, la limita Constituției, a susținut privilegiile unei clase politice lacomă de putere, nicidecum în slujba poporului.

Disputele sterile, interesele înguste și lipsa unei implicări active în domeniile strategice naționale, ne țin departe de posibilitățile reale de dezvoltare ale României ca țară. Criza soluțiilor nu poate genera capacitatea de redresare a țării atât timp cât politicul caută menținerea privilegiilor de grup sau personale în detrimentul celor naționale. Fără un proiect de țară în care să creadă o mare parte a cetățenilor, România nu poate depăși pragul unei autosuficiențe de cele mai multe ori dăunătoare.

Poate fi restaurarea monarhiei constituționale un proiect de țară viabil? În timp ce monarhia este o continuare firească a cutumelor din spațiul românesc, republica a fost impusă, la mijlocul secolului al XIX-lea, cu tancurile sovietice. Lecțiile trecutului neînvățate la timp ne costă astăzi eșecul unor generații întregi. În ciuda deprecierilor, loială poporului a rămas monarhia, astăzi neacceptată din neștiință de istorie și neînțelegere a prezentului.

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s