Dumitru Pleniceanu a fost una dintre personalitățile ilustre ale Târgu-Jiului de odinioară. Neavând moştenitori şi văzând sărăcia oamenilor care trudeau pe moşia sa, la Vădeni, „va trece cu generozitatea la crearea unor opere de binefacere”. Prin actele de caritate pe care le-a făcut la cumpăna secolelor XIX-XX, a rămas în memoria posterităţii, impresionând prin generozitate şi nobleţe, dar şi prin atitudinile şi manierele sale de aristocrat.
„Boierul Dumitru Pleniceanu”, aşa cum este el astăzi cunoscut, descinde dintr-o familie cu vechi tradiţii în rândul marilor proprietari de pământ din Oltenia. A ridicat o şcoală, un local de primărie, o bancă, a oferit burse copiiilor nevoiaşi şi a donat până la sfârşitul vieţii întreaga avere comunităţii. A înţeles, ca mulţi alţii în acea perioadă, că ridicarea societăţii este implicit condiţionată de educaţie, motiv pentru care a contribuit la construcţia şcolii din Vădeni, a susţinut elevii săraci şi a fost alături de orice iniţiativă menită să lumineze şi să îmbunătăţească nivelul informativ al sătenilor de pe moşia sa. El făcea de asemenea o legătură inseparabilă între progresul economic şi educaţie considerând că oamenii simpli pot fi ajutaţi să elimine sărăcia prin dezvoltarea agriculturii şi a micilor industrii.
Dumitru Pleniceanu rămâne unic moștenitor al Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” și al moșiei Vădeni, imediat după moartea tatălui său. Moșia și „tot ce se afla pe ea” îi fusese oferită drept răscumpărare tatălui său de către domnitorul Gh. D. Bibescu, pentru o sumă de bani pe care acesta i-o împrumutase.
Om școlit prin străinătate, cu deprinderi aristocratice și mare iubitor de cultură, Dumitru Pleniceanu a dorit ca toți oamenii din Vădeni să aibă șansa să cunoască o bucățică din latura culturală pe care el o gustase din plin. Faptul că nu a avut moștenitori a stârnit în acesta un instinct patern, iar copiii ce locuiau pe moșia acestuia au ajuns să se bucure de școala pe care acesta le-a construit-o din propriile resurse. Le-a oferit și burse copiilor nevoiași înțelegând nevoia acută de educație în comunitatea pe care o stăpânea. Dumitru Pleniceanu era ferm convins că educația este cea care poate salva oamenii din negura neștiinței, astfel ajutând economia puternic zdruncinată. Sărăcia putea fi stârpită doar prin școlirea oamenilor, instruirea în domeniul agriculturii și dezvoltarea de mici industrii, credea Pleniceanu.
Dorind ca elevii să beneficieze de un mediu propice de studiu, mobilează școala din Vădeni cu toate cele necesare, iar Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” îi pune la dispoziție candele, icoane, sfeșnice, mai multe obiecte de-a lungul timpului. Soții Pleniceanu s-au asigurat ca biserica să fie restaurată ori de câte ori era nevoie, pentru că timpul își punea amprenta și pe sfântul lăcaș.
Printr-un „Act de donațiune” redactat în 1902, soții Pleniceanu își cedează averea comunității. Pe site-ul Asociației Pleniceanu putem citi următoarele: „Ca să nu rămână fără esistenţă Biserica de zid cu patronagiul Adormirei Maicii Domnului ce este situată în apropiere de casele cele mari ale acestei proprietăţi şi pe care le locuim donez imobilul acestei sfinte biserici prin acceptare Guvernului ţărei reprezentat prin Domnul Ministru Instrucţiei Publice, casele mele de zid ce le am în Târgu Jiu fără mobilier cu locul împrejurimile de ulucă şi grilaj de fier şi toate dependentele lor al căror teren este în întindere de două deci şi şapte metri laturi, iar lungul şase deci şi cinci metri învecinându-se la răsărit şi la Apus cu cel lat teren ce mai are vânzătorul d-l Nae I. Bărbulescu, la mează noapte cu starea Unirei şi la made di bulevardul ce se va construi, teren care este venit în proprietatea ea cu actul autentificat de onor Tribunalul Gorj la No. 3819 din August 1898.”
Până la sfârşitul vieţii, Dumitru Pleniceanu a continuat actele de caritate, oferind cu generozitate nedisimulată întreaga avere (terenuri arabile, păduri etc) comunităţii în mijlocul căreia şi-a petrecut ultima parte a vieţii. S-a stins în noaptea de anul nou 1906-1907 şi a fost înmormântat în partea dreaptă a intrării în cavoul de la Vădeni.
Acțiunile sale de binefacere îi sunt continuate ani la rând de soția sa, Maria Pleniceanu, care nutrea aceiași dragoste față de semeni și cultură.
În arhivele locale am identificat în urmă cu câțiva ani Testamentul semnat în anul 1906 de boierul Dumitru Pleniceanu, prin care acesta dona Ministerului Cultelor și Instrucțiunii Publice, conacul de la Vădeni, precizând condiţia ca edificiul să fie utilizat pentru înfiinţarea unei şcoli de arte şi meserii. Din 1911 până astăzi, clădirea a adăpostit pe rând: o şcoală de meserii, o şcoală agricolă, o şcoală pentru copii cu deficiențe, după care a fost preluată de către Muzeul Judeţean „Alexandru Ştefulescu”, apoi de către Mitropolia Olteniei.
Redăm în rândurile de mai jos textul Testamentului pe care Dumitru D. Pleniceanu îl semna în vara anului 1906
1906, August 17
Testament,
Subsemnatul Dimitrie D. Pleniceanu, proprietar, domiciliat în com. Vădeni, Jud. Gorj, fiind în întregimea minței și nesilit de nimeni, voesc ca după încetarea mea din viață să se urmeze cu averea mea precum mai jos arată:
În viața conjugală cu prea iubita mea soție Maria cu care am trăit în cea mia perfectă armonie și pentru recunoștința ce-i păstrez până în ultimele momente ale vieței mele de îngrijirea ce mi-a dat mie cât și conservarea averei mele o las moștenitoare.
Pe toată averea mea mișcătoare care se va afla în ființă la încetarea mea din viață să o stăpânească în plină proprietate.
Cele două plațuri ce le-am avut în fața Dunărei în T. Severin, le-am vândut eu fiind în viață.
Va stăpâni de asemenea toate pădurile ce se vor afla în proprietatea mea Vădeni, putând să le vânză și de a fi întrebuințate ori cum va dori.
O mai las moștenitoare usufructuară asupra întregei mele averi imobiliare, adică asupra proprietăței mele Vădeni care este situată în județul Gorj la depărtare de 3 km. De orașul Th- Jiu. Această proprietate a mea Vădeni cu toate trupurile ei cu numirile lor Preajba și alte numiri ce sunt în corpul proprietății mele Vădeni ce se prevăd în Ocolnica cu dată 1793 August 30, așa cum am stăpânit-o eu, peste 5000 pogoane, are o mare casă de zid, care se compune din 6 mari saloane și un mare antreu.
Această casă este fondată de banu Cornea Brăiloiu și cari pe acelea veacuri a servit de reședința Olteniei, deosebit de alte multe nămești mai are o mare și frumoasă biserică de zid tot de banu Cornea Brăiloiu fondată. Pentru a se eterniza numele meu și a se conserva acele datine, o las moștenire Statului român și anume Ministerului Cultelor și Instrucțiunei Publice și nu va putea intra în stăpânirea acestei proprietăți decât după încetarea usufructului, adică după încetarea din viață a soției mele Maria Pleniceanu respectându-se condițiunile următoare:
După încetarea usufructului, Ministerul Cultelor și Instrucțiunei este obligat a înființa în comuna Vădeni în zidurile cele vechi din curte o școală de meserii practică din care să iasă meșteșugari pentru a se răspândi în comunele Regatului.
Casele cele mari de zid în care locuim și dependințele ei vor servi pe viitor de locuință personalului atribuit acestei școli, precum și pentru Directorul, care va conduce acest institut.
Pentru perfecționarea, cari vor urma cursul acestei școli după programul stabilit de guvern, statul va trimite în școli superioare pe un elev care se va distinge în cursul anului în acest învățământ, făcându-se o bursă anuală de Lei una mie.
Statul va îngriji de întreținerea acestei școli din prisosul, a fi în cea mai perfectă stare precum și întreținerea caselor în care va locui profesorii și directoru acelei școli și prisosul ce va rezulta din venitul acestei proprietăți acoperindu-se cheltuielile necesare, atât pentru școală cât și pentru casă și dependinți, se va crea un fond care se va depune la Casa de Consemnațiuni pentru îmbunătățirea acestei școli și mărirea numărului elevilor. Această școală va purta numele de Dimitrie D. Pleniceanu și soția sa Maria Pleniceanu și cu îndatorirea asupra Ministerului de a se menține această denumire pentru eternitate.
După încetarea amândurora adică a mea și a soției mele din viață, se va face pe fiecare an două parastase la Biserica din Vădeni unde vom fi înmormântați în capela făcută de noi, încă în viață. Unu din aceste parastase se va face în luna lui Martie și al doilea parastas se va face la 15 August ale fie-cărui an. La aceste parastase se va face și pomană, dânduli-se pâine și vin și legume tot din venitul proprietăței Vădeni.
Se va da preotului care va sluji la Biserica din Vădeni, pe fiecare an câte 40 (patru zeci) de lei ca plată pentru slujirea parastaselor, unde va fi prezentă și autoritatea Comunală la serviciul acestui parastas.
Acest testament fiind făcut la libera mea voință și nesilit de nimeni își va avea efectele sale, fără a avea cineva dreptul de a discuta dispozițiunile ce conține, rămânând a fi eternizată. Aceasta e ultima mea voință.
Acest testament s-a scris și subscris de mine testatorul astăzi șapte spre zece August una mie nouă sute șase, rugând pe D-l Președinte al Tribunalului Gorj a-i da cuvenita autentificare.
(ss) D.D. Pleniceanu, făcut la Tg. Jiu.
Presa Liberă Online 