Restituiri. 42 de ani de la trecerea în eternitate a lui Alexandru Virgil Dragalina, strălucit comandor al Marinei Regale Române

Se împlinesc în acest an, pe 6 martie, 42 de ani de la trecerea la cele veșnice a comandorului de marină Alexandru Virgil Dragalina, fiul cel mic al Generalului Erou Ioan Dragalina. A urmat cariera militară, ca şi tatăl şi fratele său mai mare, Corneliu. A absolvit Şcoala Superioară de Ofiţeri de Artilerie, Geniu şi Marină de la Bucureşti, apoi Şcoala de Amiralitate de la Londra. A fost decorat cu „Legiunea de Onoare franceză”, în grad de cavaler, în anul 1919, şi Ordinul britanic „Victoria”, în grad de comandor, în anul 1921. A fost directorul Serviciului Maritim Român.

Virgil Dragalina s-a născut în anul 1890 ca al doilea copil, dintre cei şase (doi băieţi şi patru fete) ai generalului Ioan Dragalina, eroul de la Jiu din timpul Primului Război Mondial. Virgil Dragalina a fost căsătorit cu Virginia (d. 1988) cu care a avut două fete, Ioana şi Opriţa.

A urmat o clasă la Gimnaziul „Mihail Kogălniceanu” din Vaslui, după care a continuat cursurile la Liceul Militar din Craiova (1901) și Liceul Militar din Iași, pe care le-a încheiat în anul 1908.

La 1 iulie 1910 a absolvit Școala de Artilerie, Geniu și Marină, din București, fiind avansat la gradul de sublocotenent de marină și repartizat la Divizia de Dunăre, de unde a fost detașat pentru instrucție pe crucișătorul „Elisabeta”, la Divizia de Mare (1910-1915). În această perioadă a fost ambarcat pe un cargou al Serviciului Maritim Român, cu care a navigat timp de șase luni pe linia Constanța-Rotterdam (1912-1913). Revine pe crucișătorul „Elisabeta” până la sfârșitul lunii august 1913. Pentru o perioadă scurtă a fost ambarcat ca însărcinat administrativ pe bricul „Mircea” (1913-1914). Între 1 aprilie și 4 noiembrie 1916 a fost adjutant al comandantului Marinei Militare, contraamiralul Sebastian Eustațiu.

În timpul Primului Război Mondial a luptat pe Dunăre şi pe Nistru, ca ofiţer în marina română. A primit de la tatăl său, prin testament: „Las un nume cinstit şi nepătat, căci toată viaţa mea am jertfit-o pentru a-mi îndeplini serviciul credincios.(…) Niciodată nu am avut altceva în vedere decât îndeplinirea cinstită a datoriei. Sărac am intrat în armată şi sărac părăsesc această lume. Doresc din toată inima (…) să nu se abată niciodată de la datorie, iar cinstea să fie mai presus de toate.

A fost, pe rând comandantul torpilorului „Zborul” din Flota de Operațiuni (1 februarie 1917-1 iulie 1918), comandantul vasului francez „Jeanne Blanche” (1 aprilie – 1 iulie 1918), comandantul vedetei nr. 7 din cadrul Diviziei de Dunăre, la Tighina, pe Nistru (15 octombrie 1918- 26 august 1919). A fost decorat cu Legiunea de Onoare franceză, în grad de cavaler, în anul 1919, şi Ordinul britanic „Victoria”, în grad de comandor, în anul 1921.

În anul 1928 este delegat în Italia ca reprezentant al Marinei Regale Române pe şantierele de la Castellammare, iar la întoarcerea în România este numit director al Serviciului Maritim Român.

Se pensionează în anul 1944, după ce Serviciul Maritim Român a fost desfiinţat.
La moartea regelui Ferdinand, în 1927, figurează printre moștenitorii regelui. În același an este numit în Comisia de supraveghere a construcției distrugătoarelor tip R pe lângă Șantierul Pattison din Napoli (20 august 1927-1 iulie 1929). Timp de trei luni este ofițer de legătură pe lângă amiralul englez Henderson, însărcinat de Ministerul de Război cu studiul Bazei Navale (15 aprilie-1 iulie 1930).

În anul 1975, la presiunea fiicelor sale care reuşiseră să emigreze în S.U.A. în 1969, respectiv 1971, lui Virgil Dragalina i s-a permis să părăsească ţara cu destinaţia America de Nord. Virgil Alexandru Dragalina a murit la vârsta de 90 ani, în 1980, fiind înmormântat la New York.

În cuvântul înainte la volumul Virgil Alexandru Dragalina, Viața tatălui meu, Generalul Ioan Dragalina, apărut la Editura militară, în 2011, Opritsa Dragalina Popa a scris: “Tata a suferit mult de dorul de țară și a făcut încercări repetate de a se reîntoarce acasă, în țara lui dragă, unde își avea moșii și strămoșii. Dar… nu a mai fost cu putință… Casa îi fusese luată, pensia lui mică – anulată, iar surorile lui erau prea sărace și prea bătrâne ca să-l mai poată întreține. N-a apucat să vadă schimbarea de regim, din 1989, la care a visat o viață. N-a apucat să-și vadă nici țara, nici mormintele străbunilor de la Caransebeș, leagănul neamului Dragalina, acolo unde, copile fiind, părinții ne duceau vara. Aproape în fiecare zi mergeam la Monumentul lui Tata-mare (generalul Ioan Dragalina – n.r.) și, așezate pe treptele albe de marmură, încălzite de soare, îl ascultam pe Tata povestindu-ne despre Tata-mare Ioan, erou, căzut pentru Neam și Țară.

În memoria sa, începând cu anul 2014, Asociația Națională Cultul Eroilor „Regina Maria”, la inițiativa și susținerea financiară a doamnei Opritsa Dragalina-Popa, a inițiat Premiul „Comandor Virgil Alexandru Dragalina” pentru cea mai bună lucrare despre soarta militarilor români în lagărele de prizonieri din Uniunea Sovietică, în Al Doilea Război Mondial. 

▪︎ Andrei POPETE PĂTRAȘCU

Președinte Asociația cultural-istorică Pleniceanu

Virgiliu şi Corneliu Dragalina, în doliu după moartea tatălui lor. (Sursa: d-na Opritsa Dragalina-Popa)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s