51 de ani de la moartea generalului comandant aviator Gheorghe Jienescu

Gheorghe Jienescu a fost decorat cu Ordinul Militar de Război „Mihai Viteazul”, clasa a III-a, „pentru felul cum a organizat, condus și însuflețit aviația țării, făcând-o prin pilda sa să înscrie în istoria războiului nostru o pagină de glorie”.

Destinul unui brav aviator: „Măiestrie în ale zborului, curaj și avânt în văzduh; seriozitate și viață ordonată la pământ”.

Născut pe 16 septembrie 1894, in comuna Rast, jud Dolj, Gheorghe Jienescu începe școala primară în satul său natal. In anul 1914 termină Școala Normală din Craiova, un an mai târziu absolvind Școala Militară de Ofițeri. Revine în satul natal ca învățător, însă, odată cu intrarea României în Marele Război, este mobilizat în cadrul Regimentului 31 Infanterie Calafat. Acest regiment este trimis să lupte în Ardeal, unde tânărul sublocotenent Jienescu luptă cu multă bravură. Vara anului 1917 îl găsește în zona bătăliilor de la Mărăști și Mărășești, ca parte a Diviziei a II-a Infanterie. Aici primește Steaua României cu spade.

ASCENSIUNEA
După încheierea războiului, Gheorghe Jienescu, alături de alți tineri români, este trimis în Franța, unde va fi instruit că pilot de avion. După doi ani de studiu, obține brevetul de pilot, reintorcandu-se în țară, unde este avansat locotenent și este numit instructor la Școala din Tecuci. Devine apoi șef de pilotaj, formând un număr considerabil de tineri piloți. „Măiestrie în ale zborului, curaj și avânt în văzduh; seriozitate și viață ordonată la pământ”, sunt în rezumat, calificativele cu care pe atunci, superiorii îl defineau pe tânărul ofițer aviator.

Odată cu reorganizarea aviației militare românești, Gheorghe Jienescu primește comanda unui grup de avioane de vânătoare. Este apoi avansat locotenent-colonel, și pus la comanda flotilei de avioane de vânătoare. Pe 16 octombrie 1937, este înaintat la gradul de comandor aviator.

După ce generalul Antonescu preia conducerea statului, Gheorghe Jienescu este numit, la 7 septembrie 1940, in funcția de subsecretar de stat al Ministerului Aerului și Marinei. Între 1940 și 1941, este numit subsecretar de stat în Ministerul Apărării Naționale pentru Aer și Marină. Între 1941-1944 este numit ministru în guvernul mareșalului Ion Antonescu. Pe 10 mai 1941 primește gradul de general de escadră.

A fost decorat cu Ordinul Militar de Război „Mihai Viteazul”, clasa a III-a, „pentru felul cum a organizat, condus și însuflețit aviația țării, făcând-o prin pilda sa să înscrie în istoria războiului nostru o pagină de glorie”, prin Decretul Regal nr. 3.202 din 14 noiembrie 1941 pentru conferiri de Ordine Militare, publicat în Monitorul Oficial, anul CIX, nr. 277 din 21 noiembrie 1941, partea I-a, p. 7.252.

DECLINUL SI ANII DE PUȘCĂRIE
După 23 august 1944, alături de Ion și Mihai Antonescu, precum și alți membri ai guvernului a fost acuzat de „dezastrul țării” și a fost pus sub cercetare. Prin decretul Nr. 312 din 6 februarie 1945, toți membrii guvernului Antonescu cu grade militare au fost trecuți în rezervă. Prin Decizia Nr. 160 din 9 octombrie 1946, este condamnat la 20 de ani de temniță grea, plus alți cinci ani de detenție riguroasă. Motivația principală era că a „militat pentru hitlerism, dând putință trupelor germane să se aprovizioneze din România cu benzină necesară desăvârșirii scopurilor lor politico-militare”

În toți acești ani de detenție, a fost mutat în diferite penitenciare: Aiud (8 martie – 16 noiembrie 1947), Văcărești (17 noiembrie 1947 – 8 martie 1948), Aiud (9 martie 1948 – 1 aprilie 1958), Râmnicu Sărat 1 aprilie 1958 – 13 aprilie 1963), Gherla (13 aprilie 1963 – 18 aprilie 1964).

Pe 29 iunie 1948, generalul îi cerea medicului penitenciarului Aiud să intervină pentru returnarea cutiei cu lapte condensat ce îi fusese reținută din pachetul cu alimente, sosit cu o zi înainte. Având în vedere starea sa de sănătate precară (tensiune mare, picioarele umflate), laptele era necesar pentru fostul general. S-a îmbolnăvit și de tifos exantematic, ajungând într-o stare preparalitică.

La 4 noiembrie 1958, a primit trei zile de carceră, pentru că a vorbit cu voce tare în cameră. A primit apoi, alte cinci zile, pentru că a fost prins în timp ce ciocănea în peretele celulei. La 13 aprilie, când a fost mutat la Gherla, pe fișa sa se menționa că a fost pedepsit cu un total de 11 zile de izolare pentru nerespectarea regimului de cameră și pentru încercări de a lua legătura prin ciocănituri. După 18 ani și două luni de detenție, fostul general este eliberat din închisoarea de la Gherla, pe 18 aprilie 1964. Conform prevederilor Decretului Prezidiului Marii Adunări Naționale nr. 2293/1959, nu a avut dreptul la pensie.

Pe 3 aprilie 1971, la 76 de ani, fostul general aviator Gheorghe I. Jienescu își dă ultima suflare, în urma unui stop cardiac.

Consătenii săi nu l-au uitat, și în semn de apreciere, au numit școala din Comuna Rast după numele generalului. De altfel, există și o stradă care poartă numele generalului. Institutul Elie Wiesel i-a trecut numele pe lista neagră, acuzându-l de crime de război.

Surse:
• Dicționarul personalităților Doljene Editura Aius, Craiova, 1999.
• Dan Antonie, Destinul unui brav aviator. General comandant Gheorghe Jienescu, București, 2021.
• enciclopediaromaniei.ro

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s