La Școala Gimnazială Nr. 47 din București au început înscrierile pentru clasa pregătitoare

Școala Gimnazială Nr. 47 din București vă așteaptă, începând de luni, 11 aprilie, pentru înscrierea copiilor în clasele pregătitoare, tradițional și Waldorf, pentru anul școlar 2022 – 2023.

Cadrele noastre didactice îi vor îndruma pe viitorii școlari cu multă responsabilitate, știut fiind faptul că educația merge mai departe de „predarea cunoștințelor” şi presupune îmbarcarea într-o călătorie împreună cu elevii, călătorie în care cunoștințele predate sunt prelucrate în funcţie de interesul şi nevoile elevilor, sunt adaptate le nivelul fiecăruia şi sunt aplicate în practică, în viaţa de zi cu zi.

Educaţia de calitate presupune implicare activă, empatie, dedicare. Nu este suficient ca un învățător să îşi arate cunoștințele, fie şi într-un mod strălucit. Este necesar ca acesta să se asigure că cei care stau de partea cealaltă a băncii au înţeles şi, mai mult decât atât, au capacitatea de a aplica în practică cunoştinţele primite. Sunt foarte importante cunoştinţele pe care un elev reuşeşte să şi le însuşească pe parcursul şcolarităţii, însă educaţia pe care o primeşte, mai ales în primii ani de școală, în sens mai larg, este şi mai importantă şi mult mai folositoare în viaţă, pe răspunsul la necesităţile de moment şi de viitor ale elevului, dar care ia in consideraţie şi sentimentele, starea psihică a acestuia, va avea ca rezultat educarea adecvată, cu efecte benefice.

La Școala Gimnazială Nr. 47 din Bucureși, cu toții formăm o echipă unită, pregătită să ofere copiilor dumneavoastră o pregătire temeinică și un cadru propice pentru o educație de calitate.

Informații despre înscrierea copiilor la clasa pregătitoare

Pentru înscrierea copiilor în clasa pregătitoare, părintele va completa o cerere-tip, online sau la unitatea noastră de învățământ, în perioada 11 aprilie – 10 mai 2022.

Cererea-tip de înscriere se poate completa online, transmite prin e-mail, prin poștă sau se poate depune la secretariatul școlii, în perioada prevăzută de Calendarul înscrierii în învățământul primar, conform metodologiei.

În situația completării online a cererii de înscriere sau a transmiterii prin e-mail sau prin poștă, părintele va transmite unității de învățământ o declarația pe propria răspundere, cu privire la veridicitatea informațiilor completate în cerere, respectiv recomandarea de înscriere în clasa pregătitoare pentru copiii care au împlinit 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2021.

Copiii care nu au împlinit vârsta de 6 ani până la 1 septembrie și care au mers la grădiniță se pot înscrie în clasa pregătitoare, pe baza recomandării de la grădiniță: „În situația copiilor menționați la alin. (1) care au frecventat grădinița, înscrierea în clasa pregătitoare se face la solicitarea scrisă a părinților, în baza recomandării eliberate de unitatea de învățământ cu nivel preșcolar. Solicitarea de eliberare a recomandării poate fi depusă direct la unitatea de învățământ sau transmisă prin poștă/mijloace electronice. La solicitarea părintelui, unitatea de învățământ cu nivel preșcolar poate transmite recomandarea și prin poștă cu confirmare de primire sau prin mijloace electronice”.

Părintele depune, în momentul completării cererii – tip de înscriere la unitatea de învățământ, sau, după caz, în momentul validării acesteia, o copie a actului de identitate propriu și o copie a certificatului de naștere al copilului, certificate conform cu originalul de către secretariatul unității de învățământ, pe baza documentelor originale.

În cazul în care cererea-tip de înscriere este completată pentru un copil care nu a împlinit vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie, inclusiv, alături de documentele menționate, părintele transmite și o copie a recomandării de înscriere în clasa pregătitoare.

Conducerea Școlii Gimnaziale Nr. 47 din București vă stă la dispoziție cu informații și relații suplimentare despre înscrierea copiilor în clasele pregătitoare, tradițional și Waldorf, atât la școală (adresa: Șoseaua Gării Cățelu nr. 130, sector 3 București), cât și la numărul de telefon: 021 256 4666.

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s