Dezvoltarea afacerilor: între nevoia de finanțare și potențialul imens al femeilor antreprenor. Conferință Națională OFA UGIR, la Bacău

Organizația Femeilor Antreprenor din cadrul Uniunii Generale a Industriașilor din România vă invita joi, 8 iunie 2023, la Conferința Națională Aniversară OFA UGIR: ”Dezvoltarea afacerilor: între nevoia de finanțare și potențialul imens al femeilor antreprenor” ce va avea loc în Bacău. Invitații sunt așteptați la Fiald Hotel & Spa Bacău, începând cu ora 9.30.

Știm că antreprenorii României au o reală nevoie de sprijin pentru a internaliza inovarea și digitalizarea, pentru a da o șansă competitivității pe piața regională și europeană, se arată în comunicatul conferinței. De aceea evenimentul organizat de OFA UGIR la Bacau, cu un caracter pragmatic, se concentrează pe două subiecte de importanță esențială pentru viitorul întreprinderilor românești și a economiei românești în ansamblu. Moderatorul evenimentului va fi Amalia Georgescu, Vicepreședinte OFA UGIR Regiunea N-E.

Panelul 1, cu tema „IMM-urile la răscrucea dintre granturi europene, instrumente financiare și inovare„, moderat de Mihaela Pascariu, membru fondator OFA UGIR, expert consultant accesare fonduri cu finanțare nerambursabilă și Managing Partner la compania AVISSO, se va concentra pe importanța granturilor europene și a instrumentelor financiare pentru dezvoltarea afacerilor de mici și medii dimensiuni: vom explora strategiile eficiente de accesare a acestor fonduri și vom aborda aspecte-cheie legate de inovare și creștere durabilă în cadrul IMM-urilor. De asemenea, cu sprijinul experților OSIM, vom explora implicațiile pentru firme a protejării invențiilor și inovațiilor.

Organizația Femeilor Antreprenor din UGIR promovează creșterea importanței rolului femeii în dezvoltarea societății românești, sprijinirea, dezvoltarea, promovarea femeilor antreprenor, susținerea inițiativelor de business care vor genera produse și servicii inovatoare.

În cea de-a doua parte a conferinței, în cadrul Panelului 2, cu tema „Femeile antreprenor: un atu subestimat al dezvoltării României„, va fi subliniat rolul esențial al femeilor antreprenor în dezvoltarea României și în construirea unei economii puternice și echilibrate. „Vom discuta despre provocările și oportunitățile pentru femei în mediul antreprenorial și vom evidenția resursele și suportul disponibile pentru a le ajuta să-și atingă potențialul maxim în afaceri„, declară organizatorii conferinței. Acest panel va fi moderat de Mirabela Bujor Vașlovanu, expert contabil și președinte OFA UGIR Bacău.

La Conferința Națională Aniversară OFA UGIR de la Bacău, cu tema ”Dezvoltarea afacerilor: între nevoia de finanțare și potențialul imens al femeilor antreprenor”, va fi prezentă și președintele OFA UGIR, Mirabela Miron.

OFA UGIR a apărut ca un răspuns la lentoarea cu care se întâmplă lucrurile în România. Avem forța, inteligența și dăruirea de a schimba această stare de lucruri. Am demonstrat până acum că avem tăria de a depăși toate situațiile grele, neprevăzute, astfel încât să construim împreună un viitor mai bun în țara noastră. De ce să veniți alături de OFA? Pentru că nu mai avem timp de pierdut! Antreprenoriatul românesc feminin trebuie să vorbească pe o singură voce. Pentru că este nevoie de unitate. Așa cum România este una singură, așa și noi trebuie să avem o voce singulară! Cred că împreună putem schimba lucrurile!”, a afirmat Mirabela Miron.

Lasă un comentariu