Astăzi a fost o manifestare militară la Arcul de Triumf. Cu de toate, președinte, prim-ministru, miniștri, subsecretari și secretari de stat, zeci de generali activi, chiar și avioane. Nu vă uitați urât, azi s-a putut și cu avioane. Ieri, de Ziua Aviației Române, NU! S-au întors militarii noștri din Afganistan! Cu siguranță, mulți se întreabă pe bună dreptate ce a căutat Armata Română acolo, într-un război care nu este al nostru și din care România nu avea nimic de câștigat. Da, știm, suntem țară membră NATO. Despre toate acestea am scris și vom scrie ori de câte ori Armata Română va da eroi pentru alții.
Chiar președintele Iohannis declara că „pentru noi, cei de acasă, ei sunt eroi şi trebuie să le fim recunoscători!” Cunosc și înțeleg cum funcționează sistemul de convenții militare din care țara noastră face parte, dar nu pot accepta că „eroii” români au fost „carne de tun”, așa cum au avut curajul să recunoască cei care s-au întors teferi din teatrele de operațiuni.
Potrivit MApN, din anul 2002 şi până în prezent, circa 10.000 de militari români, provenind din toate structurile luptătoare ale Forţelor Terestre, Aeriene, Navale, Forţelor pentru Operaţii Speciale şi structurilor de Informaţii Militare, au participat la misiuni şi operaţii internaţionale în teatrul de operaţiuni din Afganistan. 27 de militari români şi-au pierdut viaţa în cei aproape 20 de ani de război, iar peste 250 au fost răniți.
România, ca membră NATO, a participat la Războiul din Afganistan de partea Coaliției Multinaționale conduse de Statele Unite ale Americii. Cei mai mulți dintre militarii români au fost implicați în misiuni de menținere a securității în regiunea Qalat, din sudul țării, una dintre cele mai periculoase zone. Acolo, atacurile insurgenților sunt aproape zilnice, în special cele cu dispozitive explozive improvizate, cu rachete sau cu mortiere, iar la capitolul tehnică militară suntem „praf”.
Realitatea de acolo depășește de cele mai multe ori gradul nostru de închipuire. Ce să mai vorbim despre armament, când de exemplu, bocancii soldaţilor români erau un dezastru, neschimbaţi în ultimii 20 de ani. Apoi, lipsa aparatelor de ochire pe timp de noapte. Câte unul la zece soldaţi şi nici acela nu era perfect operațional.
Baza românească din Kandahar, de pildă, a fost atacată în ultimii ani doar noaptea, când soldații noștri trăgeau aiurea prin aer pentru că nu vedeau nimic. Până și garourile au fost pe inventar, în armata română, unul la o întreagă patrulă, spre deosebire de americani, care au trusă medicală individuală. Taburile românești au fost și acestea un dezastru. Foarte lente, mereu se stricau, iar soldații români recunosc: „Nu ştiam unde suntem, ce e pe drum, cine ne atacă!”. Humvee-urile de acum sunt destul de fragile la minele de teren, aşa au apărut şi ultimele victime. „Americanii ne-au dat nouă camionetele pentru că ei şi-au luat Coogar, cel mai bun blindat în ultimii ani”, iar noi suntem oricum obișnuiți să luăm de bun tot ce aruncă alţii.
Imaginați-vă umilința soldaților români, care au relatat un episod ce întărește convingerea că nu avem ce căuta acolo. „Cel mai dur a fost un sergent american care, într-o zi, ne-a spus că nu ne mai iau cu ei în misiune, pentru că nu avem dotări şi îi încurcăm!”. Cu toate acestea „a fost nevoie” de soldații români acolo. Ne întrebăm de ce, fără pretenția de a răspunde cineva. Am avut chiar și un ministru la Apărare care era de formație filolog, cu un doctorat în antropologie socială. Acum avem un cadru militar. Tot degeaba! Știm însă prea bine ce îi determina pe militarii noștri să devină peste noapte un soi de mercenari în uniformele armatei române. Doar că nevoia te împinge de la spate și nimeni nu merge într-un război, care nici măcar nu îi aparține, din dorința de a deveni erou.
• Andrei POPETE PĂTRAȘCU
Presa Liberă Online 