Generalul Radu Theodoru, Președinte de onoare al Asociației „Ferdinand I”: „Nu generația mea poate să mai facă ceva! Pe voi cade rușinea istoriei dacă pierdeți țara!”

Generalul-Maior (rtr.) Radu Theodoru, veteran, Președinte de onoare al Asociației de Reconstituiri Istorice „Ferdinand I”, ne oferă, la cei 97 de ani, împliniți, o lecție de istorie pe care cei mai mulți dintre români nu par capabili să o înțeleagă. O analiză pertinentă a ceea ce se întâmplă astăzi cu România și românii, cu identitatea națională și viitorul unei țări care a abdicat de la valorile sale culturale și istorice, în favoarea modelelor occidentale prost înțelese și aplicate.

„Nu se poate atunci când Țara asta este în pericol noi să stăm acasă și să mâncăm mititei! Două subiecte sunt în atenția mea acum.
Primul, al trădătorilor de la Cluj, care vor să regionalizeze România, să ne cumpere ungurii Ardealul. Au tolerat să avem cinci unguri care conduc județele. Deci stăm drepți în fața prefecților unguri care sunt plătiți de Budapesta ca să dizolve tot ce este românesc în Ardeal! Este o crimă, o trădare națională, iar ardelenii stau pe loc repaus și așteaptă ca Europa să le verse niște finanțe să facă nu știu ce cu ele. Este neapărat nevoie să ieșim din mediul nostru, din Vechiul Regat, și să îi ajutăm, așa cum ne-am ajutat și în 1916 când, cu „Treceți, batalioane române, Carpații!”, am fost și i-am dezrobit.
Asta e una dintre problemele capitale.
A doua problemă este a pământului românesc care va fi scos la vânzare.
Dacă ne lipsesc de posibilitatea de a stăpâni pământul, suntem ultimii din Europa, cei mai nenorociți, un popor fără vlagă, un popor fără conștiință, un popor fără istorie!
Asta vor: să ne scoată din istorie! Gândiți-vă care este raportul demografic între noi, românii care am făcut România și cei care au venit în țară, veneticii?
Care e raportul? Din ce în ce mai mic. Noi suntem din ce în ce mai puțin stăpâni în Țara Românească.
Toate legile care se votează sunt legi anti-românești. Ele se votează de un parlament antiromânesc, un parlament absolut minoritar!
Încă una din problemele esențiale ale timpului nostru: se întâmplă o trădare la nivelul conducerii falsei politici de stat astăzi.
Conducerea de stat nu este românească. Această conducere este condusă, la rândul ei, de către cei care conduc umanitatea la ora actuală: prostocrația bancară! Știți ce se întâmplă în Anglia.
Ar trebui ca asociațiile noastre patriotice să publice documentul prin care englezii, cel mai tradiționalist popor din Europa, sunt pregătiți să li se aplice niște brățări electronice care să-i localizeze la domiciliu: cum pleacă de-acolo, vine Poliția și-i bagă la loc!
Deci vacile astăzi în multe țări sunt conduse electronic la pășune.
Mâine-poimâine vom fi conduși la masă seara cu brățara agățată de mână.
Pare un lucru aberant, dar este pericolul cel mai mare de a ne transforma în animale conduse electronic!
Țara asta Românească trebuie păstrată de noi, românii, cei autentic români, cei care avem rădăcini, cei care am fost la Mărășești, cei care am fost la Oituz, cei care am fost peste tot în istoria noastră și ne-am vărsat sângele!
Părinții, bunicii, toți cei care sunt îngropați în brazda asta sfântă, pe care nemernicii o calcă și o profanează.
Nu-i lăsați! Nu generația mea poate să mai facă ceva! Noi suntem la cimitir.
Pe voi cade rușinea istoriei dacă pierdeți țara!
Uniți-vă, lăsați orgoliile, lăsați tot ce vă desparte, avem un moment istoric: ori trăim și răzbim, ori pierim și suntem slugile nenorocite ale Europei!
Încă o dată apelez la voi:
Fiți români, nu vă lăsați călcați în picioare!”

1 comentariu

Lasă un comentariu