Rezistența anticomunistă | 64 de ani de la moartea fraților Șușman. Au preferat să ardă de vii, decât să se predea!

Se împlinesc 62 de ani de la confruntarea cu Securitatea a doi membri ai rezistenței din Munții Apuseni. În noaptea de 1-2 februarie 1958, în satul Tranişu, comuna Valea Drăganului – Teodor jr. și Avisalon Șușman, încercuiți de Securitate, au preferat să ardă în șura în care se adăposteau și care era asediată, decât să se predea.

În regiunea Huedinului, a activat în primul deceniu al „republicii populare” unul din cele mai longevive grupuri de rezistenţă armată anticomunistă. Aceasta se datorează atât mediului geografic (o zonă montană), cât şi tipului de populaţie (munteni învăţaţi cu libertatea, foarte mulţi dintre ei fiind greco-catolici). Iniţiatorul său a fost Teodor Şuşman, un ţăran înstărit din comuna Răchiţele, judeţul Cluj, membru (sau simpatizant) al Partidului Naţional Liberal, intrat în conflict cu Partidul Comunist imediat după încheierea celui de-al doilea război mondial. Om deosebit de influent în satul său, Şuşman senior a luat calea munţilor în momentul în care, în august 1948, a intervenit în favoarea fiilor săi mai mari, Teodor junior şi Visalon. Aceştia aveau să fie urmaţi în munţi de un frate mai mic, Traian. Cu toţii porneau practic pe un drum fără întoarcere.

Zona de acţiune a grupului s-a extins, practic ei circulând între Huedin şi Munţii Bihariei. Pentru a supravieţui, partizanii stăteau în timpul verii în munţi, iar în timpul iernii se dispersau, găsindu-şi adăpost la susţinătorii lor în diverse localităţi. În anii 1950-1954, partizanii s-au implicat în acţuni care au iritat autorităţile, împotriva lor fiind trimise efective importante de Securitate, în acelaşi timp numeroşi localnici fiind forţaţi să devină informatori, aceasta şi cu scopul de a contrabalasa susţinerea de care se bucura Teodor Şuşman.

Pentru a le zdruncina moralul celor plecaţi în munţi, autorităţile au luat măsuri împotriva familiilor rămase în sate. Spre exemplu, familia lui Teodor Şuşman a fost practic distrusă: soţia a murit din cauza torturilor la care a fost supusă şi a unei boli netratate, unii din copiii săi au devenit fugari, în vreme ce alţii au fost arestaţi, judecaţi, condamnaţi şi închişi sau deportaţi. Cel mai probabl toate acestea, precum şi represiunea brutală şi extinsă a Securităţii asupra consătenilor săi din Răchiţele l-au determinat pe Teodor Şuşman senior să se sinucidă în decembrie 1951, chiar în comuna sa.

Pentru a supravieţui mai uşor, în 1952 partizanii s-au împărţit în două grupuri, unul dintre ele fiind format din fraţii Teodor junior şi Visalon Şuşman. Primul grup a fost lichidat în iulie-august 1955, iar cel de-al doilea în februarie 1958. Fraţii Şuşman au refuzat să se predea în momentul în care au fost înconjuraţi de Securitate, preferând să ardă de vii.

Ca urmare a informațiilor obținute prin intermediul unui agent infiltrat în apropierea fraților Șușman, în dimineața de 2 februarie 1958, efective ale Ministerului de Interne și trupe de Securitate au descins în Traniș. Organele represive au percheziționat casa, grajdul și șura Romul Florea, unde se bănuia că sunt cei doi.

Romul Florea și soția sa, Floarea, au fost anchetați ore întregi, fără a divulga însă locul unde erau ascunși partizanii. În jurul orei 8:30, femeia a fost dusă în grajd și anchetată din nou, strigând că nu se sperie de amenințări. Este momentul când securiștii ordonă unei trupe să pătrundă din nou în pod și să dea tot fânul jos, se scrie pe muzeulrezistentei.ro.

Ajunsă la gura podului, echipa a fost primită cu foc. Schimbul de focuri a durat aproape două ore, frații Șușman fiind somați în mai multe rânduri să se predea. O echipă de șoc a Securității a încercat, în câteva rânduri, să pătrundă prin forță, atacurile fiind respinse de fiecare dată.

Pentru intimidarea celor doi partizani, s-a dat foc la o căpiță din spatele grajdului, fiind amenințați că, dacă nu se vor preda, va fi incendiată construcția, fapt care s-a și întâmplat. În timpul incendiului, echipa de șoc a încercat din nou, de trei ori, să pătrundă, în speranța că-i va captura pe luptători, dar riposta acestor a continuat cu aceeași intensitate, deși erau în flăcări.

A doua zi s-a efectuat identificarea cadavrelor de către gazde și s-a făcut autopsia cadavrelor carbonizate, stabilindu-se oficial că „în urma autopsiei s-a stabilit că bandiții au ars de vii”. Ceea ce atrage atenția însă la acest caz este, pe lângă dârzenia celor doi care, nu numai că au rezistat în continuare, în flăcări, nepredându-se, dar nici sinucigându-se, este poziția în care au încremenit cele două cadavre carbonizate, ceea ce i-a făcut pe foarte mulți să creadă că au murit arși de vii în poziții de rugăciune (în genunchi, cu brațele împreunate și ridicate), ceea ce ar putea constitui un exemplu de martiraj creștin rar întâlnit.

Prin moartea lui Avisalon și Teodor jr., grupul „Șușman” a încetat să existe, însă alte zeci de persoane au fost arestate și condamnate sub acuzația de a-i fi susținut pe partizani.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s