Asociația „Ferdinand I”: 70 de ani de la moartea generalului-martir Ioan Rășcanu

Se împlinesc în acest an, pe 25 februarie, 70 de ani de la moartea generalului Ioan Rășcanu, ministru de Război, ministru pentru Basarabia şi Bucovina (1927). A fost primar al Bucureştiului şi al oraşului Vaslui, prefect de Vaslui, deputat şi senator în mai multe legislaturi.

Generalul Ioan Rășcanu a fost unul dintre eroii întregirii României și unul dintre martirii jertfiți pentru ea. Era fiul lui Elefterie și al Elenei Rășcanu. S-a născut la 14 ianuarie 1874 în orașul Cahul din sud-vestul Basarabiei. La 16 iulie 1891 a intrat la Şcoala de Ofițeri. A studiat apoi la Şcoala de Artilerie și Geniu din Înalta Școală de Război din București.

A obținut treptat toate gradele militare încununându-le cu demnitatea de ministru al Apărării Naționale. La 16 iulie 1893 a primit gradul de sublocotenent şi la 1 aprilie 1896 a fost avansat la gradul de locotenent. A ajuns căpitan la 10 martie 1903 . În anii 1907 – 1911 a fost ataşat militar al României la Berlin. În 1910 a obținut rangul de maior. În anii 1910 – 1912 când Ministerul Apărării Naționale a fost condus de Nicolae Filipescu, Ioan Rășcanu era ofițer la Marele Stat Major. A fost avansat la rangul de locotenent – colonel la 1 aprilie 1914 și la cel de colonel în 1916. Tot în 1916 a fost ataşat pe lângă Marele Stat Major Francez . Ioan Rășcanu a devenit general de brigadă la 1 septembrie 1917 și a reprezentat armata română la arministițiul de la Focșani din 7 decembrie 1917 dintre armatele româno-ruse și armatele Puterilor Centrale.

Generalul Ioan Rășcanu a comandat o parte a armatei române în eroicele lupte de la Marașești, fiind o personalitate militară marcantă a României. A menținut ordinea în Basarabia în timpul acțiunii pentru unirea acestei provincii cu România. Ioan Rășcanu a fost ministru în mai multe guverne. Prin decretul din 29 septembrie 1919 al regelui Ferdinand I, generalul Ioan Rășcanu a fost numit ministru al Apărării Naționale în guvernul condus de generalul Arthur Văitoianu ( 27 septembrie 1919 – 30 decembrie 1919). În ședința Senatului României din 9 decembrie în baza decretului regal special nr. 5175 din 5 septembrie 1919, generalul de brigadă Ioan Rășcanu a fost numit ministru al Apărării Naționale în guvernul prezidat de Alexandru Vaida – Voievod din 1 decembrie 1919 – 13 matie 1920. Aceeași demnitate i s-a acordat prin decret regal şi în guvernul Alexandru Averescu din 13 martie 1920 – 17 decembrie 1921. A deținut şi demnitatea de ministru de stat pentru Basarabia şi Bucovina în guvernul lui Alexandru Averescu din 30 martie 1926 – 4 iulie 1927. A mai fost ministru de stat in guvernul lui Nicolae Iorga din 18 aprilie 1931 – 6 iunie 1932. Generalul Răşcanu a absolvit, pe lângă şcolile militare specifice carierei şi Facultatea de Drept din Iaşi.

Generalul Ioan Rășcanu a adus o importantă contribuție, alături de Daniel Ciugureanu, Ion Inculeț, Ion Pelivan, Ștefan Ciobanu, Generalul Ernest Broșteanu, Alexandru Marghiloman, Pantelimon Halippa şi alții la unirea Basarabiei cu Romania, iar după Marea Unire a susținut şi apărat, prin acțiuni și misiuni de mare importanță şi răspundere, integritatea teritorială și unitatea națională, contribuind la buna gospodărire a provinciilor întregite. În 1931 a organizat la Chișnău o grandioasă expoziție a istoriei Basarabiei pentru care Nicolae Iorga ca preşedinte al Consiliului de Miniștri l-a felicitat prin următoarea telegramă: “Mulțumim colegului şi prietenului pentru opera spornică facută în Moldova de Răsărit. Unesc în mulțumirile mele pe toți aceia care-i dau un sincer ajutor în unirea frățească pentru binele acestei scumpe părți a țării.“

Este iniţiatorul, împreună cu generalul Constantin Christescu, şeful Marelui Stat Major, a reînfiinţării revistelor militare după primul război mondial.

În ianuarie 1943, când au căzut cantităţi mari de zăpadă în Capitală, s-au luat măsuri pentru înlăturarea zăpezii de pe străzi, iar 20% din evrei ne „duşmăneau” şi asupra lor se „luau măsuri”, pentru că nu respectau legile şi „mituiau pe supraveghetori, sustrăgându-se muncii obligatorii”. Instalase la Primărie o „cutie pentru reclamaţiuni şi lua măsuri pentru rezolvarea lor”, dar nu a primit reclamaţii că evreii au fost bătuţi.
În a treia parte a Memoriului, generalul arăta că nu se va găsi în arhiva Primăriei Capitalei faptul că ar fi trimis verbal sau în scris evrei în Transnnistria . Ei lucrau şapte ore în Primărie şi li se permitea o jumătate de zi liberă pentru executarea îndeletnicirilor lor. Cînd muncile ersu grele mai ales după marile bombardamente , se împărţea evreilor gratuit pâine, brânză etc. Datorită poziţiei sale ferme, evreii au rămas în Capitală în casele lor şi nu au fost trimişi în lagăre de muncă în afara Bucureştilor.

Despre viaţa sa publică, generalul scria că în peste 52 de ani de carieră, a fost de cinci ori ministru (de trei ori ministru de Război şi de două ori ministru al Basarabiei) şi în ultimul timp primar al Bucureştilor, iar mai înainte primar al oraşului Vaslui. „Nu am avere personală (blocuri,terenuri, vii bijuterii etc.), decât o casă părintească moştenită de la părinţi, în oraşul Vaslui şi pensia gradului meu, trăind de azi pe mâine în cea mai mare modestie” . Era urmaşul unei foarte vechi familii româneşti din Moldova-mai toţi răzeşi şi plugari, care au slujit secole de-a rîndul „ Domnul şi Ţara”, apărându-şi glia strămoşească-originari din comuna Ţifu, satul Răşcani, judeţul Fălciu. Părinţii săi au fost învăţători, la început în oraşul Cahul (Basarabia) şi apoi la Vaslui. De la părinţi a început să preţuiască „munca, cinstea, omenia” şi să iubească poporul. În timpul războiului din 1916-1919, împotriva germanilor, a comandat o brigadă la Mărăşeşti şi apoi o divizie, fiind trei luni detaşat pe frontul francez, în bătălia de la Somme (octombrie-decembrie 1916).

Între 1919-1921 a fost ministru de război în guverne consecutive. În această calitate a înfiinţat IOVR ( asigurarea unui trai decent invalizilor, orfanilor şi văduvelor de război). A dat legea pensiunilor de război şi s-a fixat Ziua Comemorii Eroilor de Ziua Înălţării Domnului. A înfiinţat Societatea Mormintelor Eroilor, prin care cimitirele eroilor să fie îngrijite, fiind cu sutelele pe pământul românesc.

Dosarul generalului de corp de armată, Ioan Răşcanu, aflat la CNSAS cuprinde fişe de urmărire în care era considerat pe nedrept criminal de război. Era acuzat că este” de structură capitalistă, animat de ură rasială, de politică antisemită, considerând că evreii erau duşmanii naţiei române, în opoziţie cu românii creştini care sângerau pe câmpul de luptă”.

În Bucureşti, în calitate de primar general al Capitalei (15 nov. 1942-23 august 1944), a fost un „vajnic împilator al evreilor şi a continuat naţionalismul burghez, persecutînd pe aceştia, trimiţându-i chiar în lagăr, practicând tratamente neomenoase evreilor cînd era primar la Vaslui, făcându-se vinovat potrivit Legii nr. 207/1948, articolulul 3, litera a şi c. Generalul I. Răşcanu a fost ridicat de Securitate” într-o noapte din luna mai 1950 şi de atunci nu se mai ştia nimic despre el”, declara autorităţilor vremii, generalul Gh. Dabija, prieten al acestuia.
Fostul primar a adresat acuzării un memoriu în care arată că în 52 de ani de carieră publică a muncit pentru „binele obştesc, în spirit democratic, ajutând pe cei săraci şi nu s-a dedat la acţiuni rasiale, contra evreilor”.

Viața generalului Ioan Rășcanu s-a stins într-o celulă sumbră din penitenciarul sighetean în ziua de 25 februarie 1952. Actul de moarte a lui Ioan Rășcanu are numărul 121, actul de verificare a morții nr. 34 din 25 februarie 1952, iar certificatul de moarte are seria Mc. nr. 370571. Cele mai multe date din actul de moarte nu corespund realităţii.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s