Asociația „Ferdinand I” a inaugurat primul Club de Istorie vie pentru elevii din capitală

Asociația de Reconstituiri Istorice „Ferdinand I” a inaugurat la sfârșitul săptămânii trecute, primul Club de Istorie vie dedicat elevilor, la Școala Gimnazială Nr. 47 din București.

Partenerii noștri de peste un an de zile, elevii și cadrele didactice ale acestei școli, duc mai departe crezul Regelui Ferdinand I al României, care spunea: „Nu zidurile fac o şcoală, ci spiritul ce domneşte într-însa!”, se arată în comunicatul asociației.

În cadrul evenimentului desfășurat vineri, 8 aprilie 2022, cu ocazia Zilei Porților Deschise, au fost invitați foștii aviatori: comandor (rtr.) Ion Breazu, fost pilot de vânătoare, pe avioane cu reacție și supersonice, al Forțelor Aeriene Române, și d-nul Nicolae Furdi, fost pilot-comandant pe TUPOLEV-154 în România și BOEING 737 în Coreea, ambii membri de onoare ai Asociației de Reconstituiri Istorice „Ferdinand I”. Amfitrionul activității desfășurate la Școala Gimnazială Nr. 47 din București a fost profesorul de istorie Andrei Popete Pătrașcu, vicepreședinte AriF, din partea asociației participând Liviu Burcea – președinte, Vali Popa – vicepreședinte și Alexandru Burcea, în unifome ale Armatei Regale a României din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Au fost prezentate uniforme de aviație, printre acestea numărându-se și uniforma cu însemnele gradului de Mareșal, demnitate deținută de Regele Mihai I al României, Vânători de Munte și Grăniceri din perioada anilor 1940-1947.

Cei doi foști piloți de aviație le-au povesti copiilor din activitatea lor de aviatori militari și civili, întâmplări și peripeții de la manșa avioanelor pe care le-au pilotat, iar comandorul (rtr.) Ion Breazu a adus la întâlnirea cu elevii și cadrele didactice de la Școala Gimnazială Nr. 47 din Bucureși, costumul și casca de zbor, cei mici fiind impresionați de întâmplările povestite.

Membrii asociației noastre au pregătit un atelier de istorie vie, prezentând activitatea și uniformele asociației, apoi a fost organizată o ștafetă în cadrul căreia cei mici și-au testat aptitudinile fizice și de îndemânare. Prin inaugurarea Clubului de Istorie Vie, în cadrul Școlii Gimnaziale Nr. 47, elevii vor participa la o serie de activități educaționale, prin care membrii Asociației de Reconstituiri Istorice „Ferdinand I” propun o modalitate alternativă de a prezenta perioada monarhiei românești promovând valorilor istorice și culturale, precum și uniformele pe care regii și militarii Armatei Române le-au purtat de-a lungul timpului. Asociația noastră mulțumește doamnei director prof. Cornelia Zamfirescu, tuturor cadrelor didactice, elevilor și părinților implicați în activitatea desfășurată la Școala Gimnazială Nr. 47 din București”, se arată în comunicatul Asociației de Reconstituiri Istorice „Ferdinand I”, transmis redacției Presa Liberă Online.

Asociația poartă numele Regelui Marii Uniri și a tradiţiilor istorice ale armatei române

Asociația de Reconstituiri Istorice „Ferdinand I”, purtătoare a numelui Regelui Marii Uniri și a tradiţiilor istorice ale armatei române, reunește renactori cu experiență, deținători de arme de colecție și pasionați de reenactment din țară.

Inspirați de curajul, loialitatea și spiritul de răspundere al Regelui Ferdinand I al României, ne propunem să creăm punți în timp și spațiu, între trecut și prezent, atât de necesare astăzi tinerilor români pentru cultivarea identității naționale, prin participarea cu uniforme, echipament și accesorii de epocă, la evocări omagiale, acţiuni de comemorare, reconstituiri istorico-militare, defilări, organizarea unor gărzi de onoare, prezentări de uniforme și mânuiri de arme.

Înființată în anul 2020, Asociația de Reconstituiri Istorice „Ferdinand I” este o organizație al cărui scop principal îl constituie promovarea tradiţiilor istorice și militare românești, cultivarea respectului faţă de ostaşii armatei române și armatelor străine, care, cu cinste, curaj şi sacrificiu, şi-au făcut datoria faţă de patria lor, promovarea valorilor naționale, cunoașterii istoriei și păstrarea în memoria posterității a personalității Regelui Ferdinand I.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s