Cum a dat primarul Târgu Jiului, „Calea Eroilor” pe mâna unei firme italiene suspectă de relații cu mafia

În urmă cu mai bine de doi ani, primarul din Târgu Jiu semna un contract pentru modernizarea și reabilitarea zonei protejate a Ansamblului Monumental „Calea Eroilor” cu firma italiană Consorzio Stabile EBG SRL, înființată în 2015, având un singur angajat. Valoarea contractului atribuit prin procedură simplificată de către Primăria Târgu Jiu, firmei din Italia, în data de 25 noiembrie 2019, a fost de 1.815.067 EUR, adică 8.803.073,95 RON, constând în lucrări de pavare și de asfaltare.

Cum explică Primăria Târgu Jiu atribuirea contractului pentru modernizarea și reabilitarea zonei protejate a Ansamblului Monumental „Calea Eroilor” realizat de Brâncuși la Târgu Jiu, unei firme cu un singur angajat? Prostie, rea credință sau interese diverse, personale sau de grup, pe care doar cei care au semnat un astfel de contract le pot explica?

Firma italiană suspectată de relații cu mafia. Romanescu știa cui atribuie lucrarea!?

În presa italiană din ultimii ani, numele celui care conduce Consorzio Stabile EBG SRL este asociat cu mafia italiană și partidul politic de extremă dreapta Lega Nord, Nicola Messina fiind unul dintre apropiații controversatului primar din Treviso, Mario Conte. Mai multe siteuri și publicații italiene scriau încă din 2017 despre „asocierile mafiote” din jurul EBG Group cu sediul în Bologna, condusă de Nicola Messina și administratorul Consorzio Stabile EBG SRL, Giuseppe Lombardo.

Cum este posibil ca Primăria Târgu Jiu să încheie un contract atât de important pentru viitorul cultural și turistic al orașului, cu o firmă suspectată de presa italiană ca având relații cu mafia, contract care aduce prejudicii de imagine operei brâncușiene de la Târgu Jiu și marelui sculptor. Presa din România a relatat în mai multe rânduri despre afacerile mafioților italieni care fac afaceri cu bani publici în România.

Firma italiană a subcontractat lucrările de la Târgu Jiu, investiția a demarat greu și s-a derulat timp de doi ani de zile, fără să fie atins obiectivul prevăzut, adică finalizarea proiectului de modernizare și punere în valoare a Ansamblului Monumental Calea Eroilor, pe data de 15 august 2021. Departe de a fi finalizate aceste lucrări, la mai bine de doi ani de la atribuirea contractului, „Calea Eroilor” continuă să fie un șantier pe care pot fi zăriți ocazional 2 sau 3 muncitori care mai mult stau decât lucrează.

Interesele imobiliare îl țin pe Brâncuși departe de UNESCO

Se cunosc și interesele imobiliare de pe „Calea Eroilor” și impactul negativ pe care includerea Ansamblului monumental „Calea Eroilor” în patrimoniul UNESCO îl poate avea asupra afacerilor unora dintre principalii sponsori ai partidelor politice locale. O tergiversare a lucrărilor de modernizare și amenajare pe „Calea Eroilor”, până după data de evaluare a comisiei UNESCO, pare așadar de dorit de către cei interesați în mod direct ca Ansamblului Monumental Calea Eroilor să nu fie declarat Patrimoniu UNESCO.

Pe 30 septembrie 2021, primarul Târgu Jiului, pentru a se asigura că lucrările nu se vor finaliza curând, prelungește aceleiași firme italiene Consorzio Stabile EBG SRL, termenul de finalizare a lucrării de la 12 luni, la 31 de luni, mai precis data de 25 iunie 2022, pentru pavarea și asfaltarea zonei „Căii Eroilor” din Târgu Jiu, fiind subcontractată o firmă din Giurgiu, CTC Edil Construct SRL, cu 4 angajați, incapabilă și aceasta să rezolve situația „șantierului” de pe „Calea Eroilor” de la Târgu Jiu.

Complicii italienilor au dat „la secret” caietul de sarcini

Este inadmisibil felul în care primarul Romanescu a gestionat proiectul de modernizare și reabilitare a zonei protejate a Ansamblului Monumental „Calea Eroilor”, reînnoind contractual cu firma italiană bănuită de asociere cu mafia din Italia. Au existat mai multe inițiative atât din partea societății civile, cât și a consilierilor locali, de a obține accesul la caietul de sarcini care a stat la baza încheierii contractului cu firma italiană, ofertele tehnice și financiare depuse de aceasta, garanțiile solicitate de Primăria Târgu Jiu, motivele care au stat la baza prelungirii contractului, penalități impuse executantului, toate aceste întrebări rămânând până astăzi fără răspuns.

1 comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s