Palatul Regal reprezintă principala reședință regală din București și este situat în Piața Revoluției. A fost folosit pentru găzduirea activităților oficiale ale Familiei Regale a României până la 24 august 1944, dată la care a fost bombardat și a rămas nelocuibil până în momentul plecării Regelui Mihai în exilul său forțat.
Vechiul Palat Regal
Pe locul actualului Palat Regal s-a ridicat, începând cu anul 1812, Casa Golescu. Casa Golescu a fost ridicată între anii 1812 și 1815, în stil neoclasic, cu un etaj și avea 25 de odăi, un număr impresionant pentru o locuință în Bucureștii acelei epoci. Urmaşii lui Golescu vând casa Sfatului Administrativ, pe 10.000 de galbeni, vânzarea făcându-se la 21 aprilie 1833, după aprobarea dată de generalul Kiseleff. În septembrie 1837 domnitorul Dimitrie Ghica „ridică această casă şi mai mult în stima ţării, prefăcând-o în Palat Domnescu, în înţelesul vechi şi larg de Curte Domnească.” Apoi, se transmite lui Ştirbei Vodă şi în final lui Alexandru Ioan Cuza, care sub acoperişul său aduce simbolul unirii. Venirea lui Cuza la Palat a adus şi adăugarea unui etaj, construcţie realizată de arhitectul A. Theodor Tillay.
Mergând pe zicala „la timpuri noi, oameni noi”, domnia lui Carol I nu a adus doar o Românie modernă, ci şi un palat nou. Pe tema sosirii regelui la reşedinţa de pe Calea Victoriei există şi o povestioară:la un moment dat, principele vede o casă în faţa căreia se află o gardă de onoare cu un steag. Întreabă în franceză „ce este această casa?” Iar generalul Nicolae Golescu îi răspunde, tot în franceză: „Acesta este palatul.” În memoriile sale, regele scrie: „Palatul a fost la început o casă particulară a familiei Golescu. Statul a cumpărat-o cu 15 ani mai înainte, după ce a servit pe rând ca şcoală militară, cazarmă, spital, comandament, a fost transformată în reşedintă princiară. Odăile nu erau prea mari, dar de proporţii plăcute.(…) Ferestrele acestor odăi dădeau spre o piaţă deşartă, murdară, unde se aşezaseră nişte ţigani şi porcii se tăvăleau în noroi.” Prin urmare, Carol I dorea ridicarea palatului la standardele europene cu care a fost obişnuit: „În 1882, alcătuirea proiectului este încredinţată arhitectului francez Paul Gottereau. În acelaşi timp este numită şi Comisia lucrărilor Palatului Regal. Preşedintele comisiei era generalul dr. Theodory, iar ca membrii-colonelul Gheorghiu şi arhitectul inginer Nicolae Cerkez.” Edificiul era compus din trei corpuri de clădire:cel din stânga-fosta reşedinţă a lui Cuza, corpul central, o construcţie nouă care găzduia Sala Tronului şi marile săli de recepţie. A treia clădire, cea din dreapta, era tot o construcţie nouă, folosită pentru corpul de gardă, iar la etaj pentru găzduirea oaspeţilor princiari. „Istoria construirii acestui palat evidenţiază respectul pe care regele Carol I a înţeles să-l aibă pentru tradiţia supuşilor săi. El a apreciat acele aspecte ale culturii franceze asimilate în timp de români şi a încurajat, într-un oraş deja sedus de strălucirea Parisului, stilurile franceze în dezvoltarea urbană.”
După incendiul petrecut în noaptea de 7/8 decembrie 1926, care a distrus corpul central, devine necesară repararea clădirii. În 1927, Regele Ferdinand decide repararea Palatului, iar lucrările sunt încredințate arhitectului ceh Karel Líman, arhitect al Casei Regale.
În 1935–1936 vechiul Palat este complet demolat.
Palatul Regal nou (1937)
Palatul nou, cel actual, a fost construit din ordinului regelui Carol al II-lea, după planurile arhitectului Nicolae Nenciulescu și terminat în anul 1937. Sub domnia Regelui Carol al II-lea, planurile generale ale clădirii și decorarea s-au făcut prin efortul direct al Reginei Maria a României, care a condus îndeaproape echipa de arhitecți și constructori.
La 6 septembrie 1940, după abdicarea Regelui Carol al II-lea, în Sala Tronului a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de către Majestatea Sa Regele Mihai, în prezența generalului Ion Antonescu, a patriarhului Nicodim Munteanu și a președintelui Curții de Casație, Dimitrie Lupu.
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, s-a plănuit și o refacere completă a Pieței Palatului, pentru a pune în valoarea clădirea Palatului, însă acest proiect nu s-a mai materializat.
La 24 august 1944, a doua zi după ce Regele Mihai și colaboratorii săi au înlăturat brusc de la putere guvernul condus de Mareșalul Ion Antonescu, Palatul a fost grav avariat de bombardamentul Luftwaffe, survenit ca represalii. Clădirea a devenit nelocuibilă, iar vila aflată în spatele Palatului, Casa Nouă (care era, de fapt, locuința Familiei Regale) a fost distrusă în întregime. Pentru că cealaltă reședință regală din București, Palatul Cotroceni fusese, și ea, grav avariată de un cutremurul din noiembrie 1940, Regele a fost silit să ceară mătușii sale, Principesa Elisabeta, permisiunea de a folosi casa ei („vila din Kiseleff”, cunoscută azi ca Palatul Elisabeta, deși nu a fost destinată niciodată activităților oficiale), atât pentru activitatea Curții, cât și pentru locuit.
După alungarea Regelui Mihai și instalarea completă a comunismului, în urma loviturii de stat de la 30 decembrie 1947, clădirea Palatului a fost reparată, elementele arhitecturale care aminteau de monarhie fiind înlăturate sau ascunse.
Începând cu anul 1953, o parte din Palat a adăpostit Muzeul de Artă al României (destinație care se menținut până în prezent – încăperile și suprafețele au variat în timp).
În 1965, în Palat a fost depus cadavrul dictatorului Gheorghe Gheorghiu-Dej, pentru ca mulțimile să îi aducă un ultim omagiu.
În timpul dictaturii lui Nicolae Ceaușescu, Sala Tronului era cunoscută ca „Sala Consiliului de Stat a Republicii Socialiste România”, fiind folosită pentru unele evenimente oficiale ale regimului comunist.
Tot începând din perioada comunistă, sala de spectacole din interiorul Palatului („Sala Mică a Palatului”) a fost deschisă publicului, ca cinematograf.
În timpul Revoluției din 1989, Palatul a fost incendiat, fiind puse în grav pericol operele de artă găzduite în clădire.
După Revoluție, Palatul a fost restaurat, în diverse etape. După anul 2000, unele spații largi, de factură istorică, au fost folosite pentru organizarea de evenimente mondene private (nunți sau evenimente de firmă).
În prezent, clădirea continuă să adăpostească Muzeul Național de Artă al României și sala de concerte „Auditorium”.
Presa Liberă Online 