Restituiri. 149 de ani de la moartea domnitorului Alexandru Ioan Cuza

În ziua de 15 mai 1873, la Heidelberg în Germania, se stingea din viață la vârsta de 53 de ani, Alexandru Ioan Cuza, domnitor al Principatelor Unite, cel care a pus bazele României Moderne.

El se trăgea dintr-o veche familie de boieri moldoveni, născându-se la Bârlad în 1820, făcând primele studii la Iaşi și terminându-le la Paris la Facultatea de Drept. A fost unul dintre cei mai activi participanți la Revoluţia de la 1848 din Moldova, împărtăşind, ca şi alţi colegi de generaţie, idealul de unire al tuturor românilor într-un singur stat.

La 5 ianuarie 1859 Cuza a fost ales domn al Moldovei, iar la 24 ianuarie același an, a fost ales și domn al Țării Românești, prin această dublă alegere înfăptuindu-se unirea celor două ţări române. Ca domnitor, Cuza a dus o susţinută activitate politică şi diplomatică pentru recunoaşterea Unirii de către puterile garante şi pentru desăvârşirea unității Principatelor Române pe calea înfăptuirii unirii politice și administrative, unire care s-a finalizat în anul 1862, atunci când Moldova şi Valahia au format un stat unitar, adoptând oficial numele de România, cu capitala la Bucureşti.

În timpul domniei sale, a fost inițiat un amplu program de reforme politice, sociale și economice, precum reforma agrară, secularizarea averilor mânăstirești, reforma învățământului ce a instituit obligativitatea învățământului primar, reforma justiției ce a dus la elaborarea Codului Civil și Codului Penal și altele, toate acestea fixând un cadru modern de dezvoltare al țării.

Alexandru Ioan Cuza (Biblioteca Națională a României).

Datorită coalizării partidelor politice ale vremii în așa numită ,,Monstruoasa Coaliție”, Cuza fost nevoit să abdice la 11 februarie 1866, iar plecat în exil, să ajungă la Viena, apoi la Paris.

Timp de un an şi jumătate a locuit la Paris, iar în toamna anului 1867 se mută la Oberdöbling, aproape de Viena. Trei ani mai târziu, la indicaţiile medicului, Cuza alege să trăiască la Florenţa, în Italia. Suferind de o boală de plămâni, căreia nu a reuşit să-i de cap în Italia, anul 1971 îl găseşte pe principe în staţiunile balneare din Austria.

În tot acest exil a  încercat să revină în patrie ca persoana privată, dar Consiliul de Miniştri a refuzat să-i acorde permis de intrare în ţară.

În mai 1873, secătuit de boală, se stabileşte la Heidelberg, în Germania, unde voia să-şi dea copiii la şcoli înalte, dar şi să se trateze la medicii renumiţi de aici. Din păcate, avea să sfârşească mai repede decât se aşteptau toţi. Soţia sa, Elena, povesteşte ultimele momente din viaţa domnitorului.

În apropiere de Heidelberg trecând printr-un tunel (Mont-Cenis), Cuza răci şi se îmbolnăvi. Şi cum era puţin astmatic, pe dată ce sosirăm la hotel (Europa), vroii să-i fac tratamentul pe care-l ştiam eu. Dar prinţul Obolenski, care se afla acolo, ne recomandă un medic, care, după părerea mea ignora sau se făcea că ignorează boala. Prescripţiile lui nu mi se părea de loc(!) eficace şi eu îi spuneam lui Cuza să schimbăm doctorul, căci nu e bun de nimic. Îi aplicai şervete ude cu apă rece pe piept şi pe ceafă. După puţin timp Cuza muri.

Era data de 15 mai 1873, iar Cuza împlinise de două luni 53 de ani. Diplomaţii români de la Berlin au ajutat familia să-l îmbălsămeze la Heidelberg, iar pe 27 mai sicriul ajunge în ţară. A fost aşteptat de o mare de mulţime la Ruginoasa, formată din ţărani, militari, studenţi, dar şi demnitari ai ţării, Elena Cuza venind însoţită de Vasile Alecsandri şi Costache Negri.

Cu acea ocazie au fost trase 21 de salve de tun, iar înmormântarea, de pe data de 29 mai, a fost una cuvenită unui fost şef de stat. A fost înhumat la Biserica Domnească de lângă Palatul domnesc de la Ruginoasa, conform dorinţei sale. Mihail Kogălniceanu a spus atunci următoarele cuvinte: „Nu greşelile, ci faptele lui Cuza Vodă i-au adus detronarea. Cât va avea ţara aceasta o istorie cea mai frumoasă pagină va fi aceea a lui Alexandru Ioan I”. Înmormântat iniţial la Biserica Domnească de la Ruginoasa, în timpul celui De-al Doilea Război Mondial, osemintele au fost mutate la Curtea de Argeş, iar doi ani mai târziu au fost duse la biserica Trei Ierarhi din Iaşi.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s