Târgu Jiu. Marșul „Împreună pentru Calea Eroilor” organizat de Grupul Civic Gorj

Grupul Civic Gorj anunță desfășurarea unui marș pe Calea Eroilor, în data de 7 iulie 2022, pentru a atrage atenția opiniei publice locale și naționale cu privire la importanța culturală și turistică a Ansamblului Monumental „Calea Eroilor”, obiectiv inclus pe Lista Monumentelor Istorice.

Grupul Civic Gorj vă face cunoscut că în ziua de 7 iulie 2022, între orele 17.00 și 19.00, se va organiza la Târgu Jiu, Marșul „Împreună pentru Calea Eroilor”, pe traseul: B-dul C. Brâncuși (Primăria Târgu Jiu) – „Poarta Sărutului” din Parcul Central al Municipiului Târgu Jiu – Strada Calea Eroilor – Parc Coloana Infinitului. Acest marș se va desfășura în conformitate cu reglementările Legii nr. 60/199, privind organizarea și desfășurarea de adunări publice.

Scopul organizării acestui marș este de a atrage atenția opiniei publice locale și naționale cu privire la importanța culturală și turistică a Ansamblului Monumental „Calea Eroilor”, obiectiv inclus pe Lista Monumentelor Istorice – GJ-III-a-A-09465 – Categoria A – monumente de interes național și universal.

Reprezentanții Grupului Civic Gorj atrag atenția asupra modului dezastruos în care sunt realizate lucrările de modernizare și reabilitare a Căii Eroilor, calitatea acestora și termenul de execuție prelungit, lucrările trebuind să fie finalizate în anul 2020. Ca urmare a acestor aspecte, Ansamblul Monumental „Calea Eroilor”, obiectiv cultural național și de patrimoniu European, riscă să nu mai fie inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO, arată cei de la Grupul Civic Gorj în comunicatul lor.

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s