Dosarul de includere a Ansamblului monumental „Calea Eroilor” în Patrimoniul Mondial UNESCO a fost selectat de către Comisia UNESCO, fiind acceptat printre dosarele ce vor fi supuse evaluării finale la următorul Comitet UNESCO!
Felicitări pentru munca depusă de către echipa Institutului Național al Patrimoniului, de către managerul Centrului de Cercetare, Documentare și Promovare „Constantin Brâncuși”, Doru Strîmbulescu, care de mai bine de opt ani a pus în operă un Proiect Național Brâncuși împreună cu membrii Consiliului Științific și Echipa de Monitorizare a Centrului Brâncuși, din care fac parte personalități culturale și științifice marcante la nivel național și internațional precum: Sorana-Constantza Georgescu-Gorjan, Doina Lemny, Pavel Sușară, Vlad Ciobanu, Aurora Târșoagă, Roxana Rădvan, Matei Stîlcea Crăciun, Iosef Kovacs, Anca Luca și fostul viceprimar Adrian Tudor, ale căror eforturi susținute, într-un mediu de cele mai multe ori ostil, încep să își arate binemeritatele roade!
Niciodată nu am fost atât de aproape de UNESCO. Mai este un singur pas!
Acest pas depinde de felul în care Primăria Târgu Jiu va înțelege că este imperativ necesar să rezolve problemele stringente, întârziate, nepermis de mult, legate de dosarul UNESCO, precum: modernizarea Căii Eroilor, aflată în impas de mai bine de trei ani, calitatea lucărilor efectuate, starea Podului Ferdinand, a Centrului de Interpretare a Ansamblului, nerezolvarea PUG -ului și a altor probleme la nivelul municipiului Târgu Jiu, precum, situarea în aria de protecție a Ansamblului a unor construcții ce intră, evident, în competiție ilegală cu opera brâncușiană, iar lista nu se încheie aici!
Toate acestea pot constitui motive de respingere a dosarului, cu atât mai mult, cu cât în următoarea perioadă de timp la Târgu Jiu vor veni raportorii UNESCO!
▪︎ Marinela Strîmbulescu, Asociația culturală Tătărescu – AcT.