Semnal tras de istoricii români: Fără studierea serioasă a istoriei este compromisă păstrarea identității națiunii române și se pecetluiește dispariția sa treptată

Participanții la Congresul Istoricilor Români, desfășurat la Alba-Iulia între 8-10 septembrie, au adoptat un Apel adresat opiniei publice și autorităților statului. În mesaj, istoricii afirmă că în aceste vremuri tulburi, mai mult ca niciodată, este nevoie de studiul temeinic al istoriei.

Semnatarii, în frunte cu profesorul Ioan-Aurel Pop, atrag atenția că fără „revenirea disciplinei „Istorie” la statutul pe care l-a avut cel puțin în primii ani după 1989 fără acordarea finanțării adecvate institutelor Academiei, instituţiilor de arhivă (Arhivele Naţionale, Arhivele Diplomatice şi Arhivele Militare), muzeelor și facultăților de istorie, publicațiilor de istorie etc. este compromisă păstrarea identității națiunii române și se pecetluiește dispariția sa treptată”.

De asemenea, ei cer Ministerului Educației introducere a cel puțin trei ore de istorie în învățământul preuniversitar, așa cum este în țările din Uniunea Europeană. Istoricii solicită modificarea proiectului de lege pentru învățământul preuniversitar în acest sens.

„De asemenea, solicităm ca numărul de ore de istorie din învățământul preuniversitar din România să fie cel puțin egal cu media orelor de istorie din statele UE, respectiv de 3 ore pe săptămână. Solicităm Ministerului Educației să înceapă în cel mai scurt timp un dialog cu reprezentanții Academiei Române – Comitetului Național al Istoricilor Români, ca singură entitate reprezentativă pentru breasla istoricilor din România, în așa fel încât viitoarea lege a învățământului să reflecte corect statutul istoriei și al istoricilor”, se arată în apelul publicat pe siteul Academiei Române.

Apel adresat de participanții la Congresul Istoricilor Români, Alba Iulia, 8-10 septembrie 2022

Cei peste 640 de participanți la a treia ediție a Congresului Istoricilor Români au adoptat prezentul Apel adresat confraților de breaslă, cadrelor didactice, cercetătorilor, arhiviștilor, muzeografilor, bibliotecarilor, opiniei publice, mass-media și, nu în ultimul rând, autorităților statului român.

Timpurile pe care le trăim sunt deosebit de complexe, tulburi și grave, derulându-se cu o viteză extraordinară, adăugând neliniștilor existențiale ale oamenilor o mulțime de întrebări despre soarta prezentă și viitoare a omenirii. De la Tucidide la Max Weber, de la Nicolae Iorga, Marc Bloch până astăzi, ISTORIA a adus publicului și oamenilor de stat narațiuni despre evenimente, fenomene și procese adevărate care au avut ca actor central OMUL. Menirea istoricilor a fost ca oamenii nu doar să cunoască, dar și să înțeleagă mersul timpurilor trecute și al celor prezente pentru a ști de unde veneau, cum să-și îmbunătățească viața prezentă și să gândească încotro era mai bine să meargă în viitor.

Dorința de înțelegere a sensului devenirii îi poate face pe contemporanii noștri să se apropie tot mai mult de scrisul istoric. Lor le este însă tot mai greu să discearnă sensuri prezente și viitoare din abordări de tip „parohial”, din lucrări ale unor așa-ziși „istorici de nișă”, care pretind monopol pe domenii înguste și chiar pe surse documentare. Mai mult, colecții valoroase arhivistice sunt controlate și „aranjate” de birocrați care se pretind și „specialiști” în domeniul istoriei şi arhivisticii, cu singurul argument că prezintă fapte din trecut, dar fără o reconstituire a proceselor societale. De aceea, este de datoria noastră să milităm pentru continua profesionalizare a meseriei de istoric, să ne apropiem de toate categoriile de izvoare cu discernământ, aplicând metoda critică și arătând întreaga onestitate care trebuie să ghideze tot timpul munca noastră de cercetare.

În timpurile noastre, paradoxal, asistăm chiar la un abuz de istorie. Pe măsură ce disciplina istorie se reduce ori se scoate aproape cu totul din școală, mulți politicieni și lideri ai statelor și comunităților umane folosesc frecvent expresia „Istoria ne învață…”. În fapt, azi vedem că istoria este folosită chiar ca o armă în disputele politice, în dezinformările bătăliilor informaționale și pentru manipulări ale opiniei publice, ale comunităților locale și ale celei internaționale. Vedem adesea că se practică manipularea istoriei pentru a justifica politici interne, regionale și globale, sau chiar interese de grup, care pot evolua către drame umane sau chiar catastrofe umanitare. Credem că, de aceea, Federația Internațională a Drepturilor Omului a constatat că se poate ajunge la „crime contra istoriei”, care pot fi generate de adoptarea unor legi represive la adresa libertății de exprimare pe teme istorice, la refuzul de a da acces cercetării arhivelor, la distrugerea sau schimbarea sensului monumentelor comemorative etc. În astfel de condiții, trebuie să atenționăm autoritățile române care mai doresc să țină istoria la secret sau chiar să distrugă memoria istoriei românești că efortul lor este greșit și în van, iar comunitatea istoricilor şi arhiviştilor va face toate eforturile pentru a se asigura un acces corect şi cât mai larg tuturor categoriilor de utilizatori. Comunitatea istoricilor şi arhiviştilor din România nu poate accepta astfel de atitudini și declară că se va menține pe linia profesională și morală instituită de marii părinți ai istoriografiei naționale. Cel puțin Academia Română și entitățile ei de cercetare a istoriei își propun o mai intensă prezență în arena creativității istoriografice și a dezbaterilor publice.

Cunoașterea în mod corect, critic, de către tineri mai ales, a istoriei naționale, dar și a istoriei minorităților naționale ca parte a acestei țări, cu toate împlinirile și neajunsurile prezente la toate națiunile, trebuie să-i preocupe nu numai pe cei care activează în breasla noastră, ci și pe decidenții politici ai României. Pe de altă parte, oamenii au tot mai multă nevoie de istorie universală, pentru a avea un cadru verosimil de înțelegere și circumscriere a studiilor de istorie locală, națională, regională. Fără revenirea disciplinei Istorie la statutul pe care l-a avut cel puțin în primii ani după 1989, fără acordarea finanțării adecvate institutelor Academiei, instituţiilor de arhivă (Arhivele Naţionale, Arhivele Diplomatice şi Arhivele Militare), muzeelor și facultăților de istorie, publicațiilor de istorie etc. este compromisă păstrarea identității națiunii române și se pecetluiește dispariția sa treptată. Ținem să subliniem determinarea istoricilor români de a coopera cu istoriografiile europene și internaționale, cu instituțiile și rețelele profesionale ale istoricilor care servesc cu credință principiile Muzei Clio, cercetarea și prezentarea adevărului istoric.

De asemenea, solicităm ca numărul de ore de istorie din învățământul preuniversitar din România să fie cel puțin egal cu media orelor de istorie din statele UE, respectiv de 3 ore pe săptămână. Solicităm Ministerului Educației să înceapă în cel mai scurt timp un dialog cu reprezentanții Academiei Române – Comitetului Național al Istoricilor Români, ca singură entitate reprezentativă pentru breasla istoricilor din România, în așa fel încât viitoarea lege a învățământului să reflecte corect statutul istoriei și al istoricilor.

Alba Iulia, 8 septembrie 2022

Președinte,

Academician Ioan-Aurel Pop

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s