România pierde 770 de milioane de euro din PNRR, iar președintele Nicușor Dan ne spune că „partidele” nu au ajuns la un consens. Este, poate, cea mai comodă explicație politică: când lucrurile merg prost, vina este colectivă; când există o reușită, meritul poate deveni personal. Numai că Nicușor Dan nu mai este un spectator al negocierilor de la Cotroceni. El este președintele României și și-a asumat public rolul de mediator și garant al găsirii unei soluții. A convocat partidele, a negociat, a coordonat discuțiile luni la rând și, în final, anunță senin că România pierde banii.
Sigur, PSD, PNL, USR și UDMR poartă propria responsabilitate politică pentru blocaj. Dar tocmai de aceea întrebarea trebuie pusă direct: dacă președintele nu poate să-i aducă la aceeași masă și să obțină rezultatul pentru care și-a asumat medierea, atunci ce mai înseamnă această funcție de mediator?
În loc să-și asume eșecul, Nicușor Dan pasează responsabilitatea către partide și amintește că reforma salarizării a fost amânată „ani la rând”. Corect. Dar trecutul nu îl absolvă pe actualul președinte de responsabilitatea pentru prezent. România nu l-a ales să explice de ce au eșuat alții, ci să folosească autoritatea funcției pentru ca statul să funcționeze.
Mai grav este că vorbim despre 770 de milioane de euro într-o țară cu deficit uriaș, cu investiții care au nevoie de finanțare și cu o administrație care cere permanent sacrificii de la cetățeni. Când românilor li se spune că nu sunt bani pentru una sau alta, când se discută despre taxe, austeritate și înghețări, pierderea unei asemenea sume nu poate fi tratată ca o simplă notă de subsol într-un comunicat prezidențial. Negocierile cu Bruxelles-ul și blocajele privind impactul bugetar arată că problema este complicată, dar tocmai complexitatea ei impunea leadership, nu constatarea pasivă a eșecului.
De aceea, dacă Nicușor Dan nu mai poate produce soluții și dacă rolul său prezidențial se reduce la a constata eșecurile clasei politice, atunci trebuie pusă, fără menajamente, problema demisiei. Ori își asumă până la capăt responsabilitatea pentru mandatul pe care l-a cerut și demonstrează că poate conduce o asemenea criză politică, ori trebuie să i se ceară demisia.
Nu poți pretinde autoritatea funcției atunci când negociezi și să invoci lipsa autorității atunci când rezultatul este un eșec. Pentru România, 770 de milioane de euro nu sunt o statistică. Sunt bani pierduți. Iar într-un stat serios, când pierderile sunt atât de mari, primul lucru care trebuie discutat este responsabilitatea celui aflat la vârful puterii.
Presa Liberă Online 