La mai bine de trei decenii de la Revoluție, România pare să fi ajuns într-un paradox politic: libertatea de exprimare există formal, dar spectrul ideilor acceptabile în spațiul public s-a îngustat considerabil. Dreapta, centrul-dreapta și diversele forme de conservatorism ocupă cea mai mare parte a tribunei publice, în timp ce ideile de stânga sunt tratate adesea ca niște relicve compromițătoare ale trecutului. Atenție, nu discutăm în acest editorial despre partide politice.
Orice discuție despre distribuția bogăției, despre puterea economică, despre inegalitatea de șanse, despre precaritatea muncii sau despre raportul dintre capital și salariat riscă să fie redusă instantaneu la etichete: „comunism”, „populism”, „putinism”. În locul unei dezbateri serioase despre societate, ni se oferă o poliție a vocabularului, în care anumite întrebări devin suspecte numai pentru că deranjează confortul celor care au câștigat deja.
Mai grav este că această reducere a dezbaterii politice la reflexe ideologice este însoțită de o prezentare aproape caricaturală a stângii. A vorbi despre drepturi sociale, despre protecția muncii, despre fiscalitate progresivă sau despre combaterea concentrării excesive a averii nu înseamnă să propui confiscarea proprietății și nici să reinstaurezi economia planificată. Înseamnă să pui o întrebare elementară: ce fel de societate vrem să construim și câtă inegalitate poate suporta ea fără să-și distrugă coeziunea? O societate democratică are dreptul să discute despre limitele pieței, despre monopoluri, despre rente, despre corupție economică și despre felul în care succesul unora poate depinde de munca și vulnerabilitatea altora.
România are nevoie de o dezbatere în care stânga să poată exista fără să fie obligată să-și ceară scuze pentru fiecare idee socială pe care o formulează. Are nevoie de intelectuali care să vorbească despre muncă, sărăcie, locuire, educație, sănătate, fiscalitate și distribuția puterii economice, fără ca simpla lor prezență să fie tratată drept o amenințare ideologică.
Asta nu înseamnă că stânga trebuie absolvită de propriile sale eșecuri, de oportunism, de populism sau de corupție — dimpotrivă, acestea trebuie criticate cu aceeași severitate. Dar o democrație autentică nu poate funcționa dacă una dintre marile tradiții politice moderne este permanent caricaturizată și ținută la marginea conversației. Dacă vrem cu adevărat libertate, trebuie să acceptăm nu doar libertatea de a spune ceea ce ne convine, ci și dreptul celuilalt de a pune întrebări incomode despre cine are puterea, cine are banii și cine plătește prețul pentru prosperitatea celorlalți.
▪︎ ANDREI POPETE PĂTRAȘCU
Presa Liberă Online 