Marinela Strîmbulescu: Se anunță măcel pe Măsura 4.1.1. Finanțare de până la 1 milion de euro per beneficiar

Microîntreprinderile și firmele mici și mijlocii (IMM) vor putea obține fonduri nerambursabile reprezentând granturi pentru investiții prin Măsura 4.1.1 – „Investiții în activități productive” Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Competitivitate (AM POC) din cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene. Această măsură va susține IMM-urile în cadrul programului de relansare economică cu finanțare din facilitatea de finanțare REACT-EU în contextul crizei economice generate de pandemia de COVID-19, prin acordarea de ajutoare temporare cu valoare limitată, firmelor care se confruntă cu un deficit sau chiar cu lipsa lichidităților.

În cadrul Măsurii 4.1.1 vor fi sprijinite IMM-urile afectate semnificativ de pandemia de COVID-19 și care nu au avut suficientă reziliență pentru a-și menține indicatorii economici.

Mii de depuneri pe Măsura 4.1.1

Marinela Strîmbulescu, unul dintre cei mai apreciați consultanți pe fonduri europene din România, vine cu precizări despre Măsura 4.1.1 și atrage atenția asupra predictibilității, sustenabilității și transparentizării accesării fondurilor europene. Linia de finanțare se deschide pe 21 martie, proiectele putând fi depuse într-un interval de 5 zile. Toate proiectele depuse în acest interval se evaluează automat (toate criteriile actuale din grila de evaluare, mai puțin criteriul de mediu și cel inovativ). Finanțarea maximă eligibilă a unui proiect este de maximum 5 x cifra de afaceri a solicitantului din anul 2019.

Suntem în proximitatea deschiderii unei măsuri pe programul operațional competitivitate, o măsură care se duce până la 1 milion de euro per beneficiar, spune Marinela Strîmbulescu. Este un flux de solicitări extrem de mare și țin să atrag atenția celor care vor să depună un proiect pe Măsura 4.1.1, fosta Măsură 3, așa cum este ea cunoscută în piața de antreprenoriat, să aibă mare atenție la punctajul la care ajunge dosarul. Multe din aceste dosare nici nu vor intra în evaluare. În cazul acestei măsuri, un solicitant poate să ajungă la o finanțare destul de mare, cu o cofinanțare mică, de 5% pentru microintreprinderi, 10% pentru întreprinderile mici și 15% pentru întreprinderile mijlocii. Adică să beneficiezi de 1 milion de euro și să dai o cofinanțare de maximum 15%, cui nu i-ar conveni? Pentru a avea însă șanse reale ca un dosar să intre în evaluare și să fie finațat, trebuie să întrunească cel puțin 100 de puncte, iar la primul criteriul de departajare privind cifra de afaceri din anul 2020, solicitantul trebuie să aibă o scădere de cel puțin 70% față de anul 2019. O analiză la prima vedere arată că 100 de puncte vor avea cel puțin 15.000 de dosare, dintre solicitanții care au consultat deja un specialist, în acest caz intervenind criteriul de departajare. În Ordinul MIPE 1290 din 2021, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene va finanța pe această măsură maximum 4.000 de dosare, dar eu estimez că nu vor fi mai mult de 1.500 de dosare finanțate, raportat la alocația financiară per măsură.


Transparentizarea programelor cu finanțare europeană

Consultantul pe fonduri europene, Marinela Strîmbulescu, reamintește faptul că România va beneficia pe cadrul financiar 2021-2027, cu tot cu Programul Național de Redresare și Reziliență, de 80 de miliarde de euro. „Acești bani se duc atât în investițiile mari de infrastructură, dar și în investiții private și aici aproape totul se poate finanța, pentru că sunt foarte multe programe derulate și prin MIPE dar și prin ministerele de resort. Acum, într-adevăr, strategiile create, programele scrise de către autoritățile române dau și sustenabilitatea banilor ulterior în piață. La acest capitol nu am stat foarte bine pentru că de multe ori au fost finanțate activități care nu au adus niciun plus de valoare economică sau socială în România și nu au crescut în niciun fel nivelul de trai al românilor. Sperăm să schimbăm aceste aspecte și să mai tragem încă odată un semnal asupra transparentizării acestor programe cu finanțare europeană.

Aș vrea să spun potențialilor solicitanți, în special din zona privată, că prin liniile de finanțare au alocații destul de mici. Adică eu, ca stat, ca autoritate română, aș pompa mult mai mult în aceste IMM-uri, astfel încât ele să dea și plus valoare în economia națională. De cele mai multe ori aceste IMM-uri rămân cu alocațiile financiare foarte mici. Adică mai bine ducem banii către ONG-uri ale căror proiecte nu lasă nimic în spatele lor, nu creează nimic, nici în zona economică, dar nici în zona socială? Totul pornește de la scrierea programelor și până la absorbție.

Ceea ce trebuie să înțeleagă oamenii este că la banii europeni se ajunge greu, dar nu este imposibil de ajuns. Orice potențial solicitant, care își dorește să acceseze un proiect cu finanțare europeană, trebuie să știe că nu există doar un program pe care el ar putea fi eligibil. Avem la dispoziție, programe diverse și atunci cel mai bine este ca persoana care face consultanța să identifice corect linia de finanțare unde beneficiarul poate să își finalizeze cu succes proiectul.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s